Connect with us

Ştiri din Sălaj

TRAGEDIE. Un tânăr din Cehu Silvaniei, spulberat pe o autostradă din Spania


Sălăjeanul în vârstă de 31 de ani a fost izbit mortal de un TAXI pe o autostradă de lângă Madrid, dar prezenţa sa în zonă e un mister, iar apropiații se gândesc că la mijloc nu a fost vorba despre un accident. Cazul a fost preluat de autorităţile iberice


Ciprian Petrenci (n. 8 martie 1987) lucra în Spania de șapte ani, alături de încă două dintre surorire sale.

De ceva timp, tânărul muncea la grupul spaniol Repsol, considerat una dintre cele mai puternice firme din Peninsula Iberică.

O fire veselă, plină de viaţă, era respectat de şefi, cu atât mai mult cu cât era foarte muncitor.

Săptămâna trecută, surorile din Spania (n.r. tânărul mai are în Cehu Silvaniei o soră şi un frate) au constatat că Ciprian a dispărut fără urmă.

După două zile de căutări, sora mai mare s-a prezentat la poliţie şi a semnalat dispariţia tânărului. Din păcate, autorităţile iberice i-au dat o veste groaznică.

Astfel, vineri noaptea, Ciprian Petrenci a fost lovit de un TAXI pe autostrada M-40 din Spania. La faţa locului au ajuns mai multe echipaje speciale, dar pentru tânărul român orice intervenţie a fost în zadar, deoarece medicii nu au putut decât să constate decesul din cauza multiplelor leziuni.

Există mari suspiciuni în ce priveşte prezenţa lui Ciprian pe autostradă, iar prietenii şi familia îşi pun mai multe întrebări în acest subiect.

“Am înţeles că joi după-amiază, pe la ora 18.00, a ieşit de la serviciu şi a mers la o bere cu un amic. Pe la ora 20.00, cineva l-a sunat şi plecat…. Vineri, el a absentat de la muncă, iar colegii şi şefii l-au sunat dar fără succes. Vineri după-amiază, el era invitat la o petrecere, dar nici acolo nu a ajuns. Sâmbătă, el trebuia să meargă din nou la serviciu şi… nimic. Sâmbătă după-amiază, sora mai mare a mers la poliţie, unde a aflat că Ciprian e mort!? A fost lovit mortal de un TAXI pe autostradă vineri dimineaţa, pe la ora 4.00. Am înţeles că acolo erau cinci benzi, iar el trecuse peste patru. Cum a ajuns el acolo? Ce făcea el acolo? Sunt întrebări la care nu avem încă răspuns. Moartea e suspectă şi aşteptăm veşti de acolo. Oricum, suntem îngroziţi de ceea ce s-a întâmplat şi nu ne putem reveni din şoc”, a declarat Ramona Petrenci – sora lui Ciprian, pentru Ştiri din Sălaj.

Aceeaşi soră a tânărului, care este cadru didactic la Liceul Tehnologic “Gheorghe Pop De Băseşti” din Cehu Silvaniei, a mai precizat că lângă cadavru s-a aflat borseta plină cu acte şi bani, dar telefonul nu exista, deşi el era nedespărţit de acesta.

Oricum, cazul a fost preluat de autorităţile iberice, care vor încerca să elucideze misterul.

Luni după-amiază, în Spania a avut loc priveghiul, iar familia vrea să îl repatrieze cât de repede, deşi formalităţile durează mult în Spania.

La Cehu Silvaniei, familia se pregăteşte de înmormântare.

15011 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj