Connect with us

TENIS

Evoluţii încurajatoare pentru tenismenii de la CSM Zalău la Naţionalele de tenis de masă


Trei dintre cei patru elevi ai lui Victor Puie la Campionatul Naţional de Tenis de Masă  de juniori II au reuşit să treacă de grupe, însă au pierdut în primul tur, având în vedere diferenţa de vârstă


În perioada 13 – 15 aprilie, la Câmpulung s-a desfăşurat Campionatul Naţional Individual Juniori II la tenis de masă. Pe lista de start s-au aflat nu mai puţin de 87 de băieţi şi 89 de fete, reprezentând 32 de cluburi.Judeţul Sălaj a fost reprezentat de 4 sportivi de la CSM Zalău, doi băieţi şi două fete.

Este vorba despre Patriciu Iosif, Ştefan Pop, Alesia Sferlea şi Demjen Eszter. De remarcat este faptul că toţi cei patru se încadrează la categoria de vârstă juniori III, însă au avut drept de participare la această competiţie, iar antrenorul Victor Puie a considerat turneul un loc bun unde tinerii săi elevi să acumuleze experienţă, având în vedere că se apropie Top 12 şi Campionatul Naţional Individual la Juniori III.

Revenind la competiţia din de la Câmpulung, să spunem că dintre cei patru sălăjeni participanţi, trei au reuşit să se treacă de faza grupelor.Patriciu Iosif a avut o prestaţie foarte bună în grupe, reuşind să se impună cu 3 – 0 în faţa celorlalţi trei participanţi, ocupând locul 1, în timp ce Ştefan Pop a făcut parte dintr-o grupă de 3, şi cu o victorie şi o înfrângere s-a calificat în primul tur eliminatoriu de pe locul 2.

Şi Alesia Sferlea a avut evoluţii foarte bune în cadrul competiţiei de la Câmpulung şi a obţinut trei victorii din tot atâtea posibile în grupe, două succese cu 3 – 0 şi o victorie cu 3 – 2 au dus-o pe eleva lui Victor Puie pe primul loc. Cea mai ghinionistă a fost Demjen Eszter, talentata tenismenă nereuşind să iasă din grupe.

Din păcate, în primul tur eliminatoriu, toţi cei trei sălăjeni au părăsit competiţia. Patriciu Iosif a fost învins de Alkerim Amram, în timp ce Ştefan Pop a pierdut împotriva lui Andrei Pînzar. Alesia Sferlea a fost foarte ghinionistă şi a dat peste Natalia Ianău, sportiviă ce face parte din Academia de Tenis de la Londra şi care este mai mare cu 4 ani decât tenismena de la CSM Zalău.

Cu toate acestea, importantă este experienţa acumulată la această competiţie, mai ales că urmează turnee tari la juniori III.

“Alesia a prins o tenismenă care este la Academia de Tenis din Londra şi joacă pentru Bistriţa, are 15 ani. Este un rezultat mulţumitor, mai ales că Alesia a avut primul set în mână, şi al doilea, Sferlea a jucat bine, însă nu a gestionat bine finalurile de seturi”, ne-a declarat Victor Puie.

Să spunem că la finalul săptămânii, Demjen Eszter şi Alesia Sferlea vor participa şi la Campioantul Naţional la juniori I, având drept de participare datorită poziţiilor în top 4 la juniori III. După acest turneu important, urmează peste o săptămână Top 12, pentru ca peste încă o lună să aibă loc Campionatul Naţional Individual la juniori III.

357 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in TENIS