Connect with us

Ştiri din Sălaj

Incediu devastator în Valcău de jos. O femeie a ajuns la spital. GALERIE FOTO


În foc au ars 150 de metri pătrați de acoperiș, două motociclete și alte bunuri, dar și două tone de furaj. Proprietara gospodăriei a făcut un atac de panică și a fost transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Orășenesc “Prof. Dr. Ioan Pușcaș”

Pompierii Gărzii Nuşfalău au fost solicitați joi seara, la ora 18:45, să intervină pentru lichidarea unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Valcău de Jos.

Imediat, la fața locului s-au deplasat două autospeciale de intervenție și un echipaj SMURD.

Sosind la locul evenimentului, salvatorii au constatat faptul că incendiul se manifesta la acoperişurile unei case de locuit şi al unei anexe pe o suprafață de aproximativ 150 metri pătrați, iar flăcările erau deja propagate şi la acoperişul anexei vecine pe circa 100 mp.

Având în vedere suprafața mare pe care se manifesta incendiul, dar și faptul că exista pericolul ca acesta să se extindă și la construcțiile învecinate, aflate la mică distanță de imobilele în flăcări, s-a luat măsura suplimentării forțelor și mijloacelor de la locul intervenției.

Astfel, la locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de intervenție din cadrul Secţiei de pompieri Şimleu Silvaniei, precum și o autospecială de stingere din cadrul serviciului voluntar pentru situații de urgență Crasna, o cisternă cu apă de la SVSU Boghiş şi personal de la SVSU Valcău.

Cauza probabilă de incendiu a fost de natură electrică (un echipament de iluminat improvizat în anexă).

În urma incendiului, au ars aproximativ 150 de metri pătrați din acoperişul casei şi anexei şi o serie de bunuri (două motociclete, piese de mobilier, lemne pentru foc, circa 2 tone de plante furajere), aproximativ 100 metri din acoperişul anexei vecine.

Echipajul SMURD de la faţa locului a transportat proprietara care a suferit un atac de panică la spitalul din Şimleu Silvaniei.

724 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj