Connect with us

ATLETISM

Paula Todoran a reprezentat România la Campionatul Mondial din Valencia


Atleta de la CSM Zalău a făcut parte din echipa feminină de semimaraton care a ocupat locul 11 Mondialele de semimaraton din Spania, dar a terminat competiţia în topul celor mai bune trei echipe din Europa, după Belarus şi Marea Britanie

Valencia a fost la sfârşitul săptămânii trecute gazda Campionatului Mondial de Semimaraton (21,1  km). La startul întrecerilor s-au aliniat cei mai buni fondişti din întreaga lume, iar printre competitori s-au aflat şi câţiva sportivi din ţara noastră.

În competiţia feminină, România a fost reprezentata de Ancuţa Bobocel, Paula Claudia Todoran (CSM Zalău), Roxana Elisabeta Barca şi Cristina Simion  – ambele de la CSA Steaua Bucureşti, respectiv Andreea Alina Piscu, iar la masculin singurul tricolor prezent la linia de start a fost Nicolae Alexandru Soare.

Din păcate, echipa tricoloră nu a reuşit să se claseze în primele 6 echipe ale lumii, iar o astfel de clasare era destul de grea în condiţiile în care diferenţa de secunde dintre tricolore a fost una destul de mare.

Aşa cum era de aşteptat, cea mai bună clasare românească în competiţia din Valencia a aparţinut Ancuţei Bobocel care a terminat cursa pe locul 15 cu o performanţă de 1 ora, 10 minute şi 21 de secunde, performanţă care reprezintă cea mai bună performanţă a carierei pentru sportiva născută la Drobeta Turnu Severin.

Următoarele două tricolore în clasamentul competiţiei mondiale au fost Roxana Barca (1:14’51”), respectiv Cristina Simion (1:15’15”).

Paula Todoran – sportiva Clubului Sportiv Municipal Zalău, s-a clasat pe locul 80 cu timpul de 1 ora, 16 minute şi 40 de secunde, în timp ce Andreea Piscu a încheiat concursul pe locul 90 cu o performanţă de 1:18’17”.

În clasamentul pe echipe s-a impus Etiopia, secondată la mică distanţă de Kenya şi Bahrain.

La masculin, Nicolae Alexandru Soare s-a clasat în top 100, pe locul 98, cu un rezultat de 1 oră, 6 minute şi 14 secunde.

310 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM