Connect with us

FOTBAL

EDITORIAL. Alex Turian – singurul sălăjean rămas în Programul de Dezvoltare (Talente), a debutat cu succes în Liga 3

Pentru cei care nu sunt iniţiaţi în privinţa scopului şi obiectivelor acestei acţiuni, am să încerc să fac o scurtă descriere a Programului de Dezvoltare (numit iniţial Program pt. Talente). UEFA gândeşte mereu în perspectivă şi are o viziune largă şi în privinţa dezvoltării arbitrajului.

Forul conducător al fotbalului european este conştient că pentru realizarea spectacolului sportiv, la nivelul cel mai înalt (Campionate europene, Champions League, etc), trebuie să se gândească şi să investească şi în sectorul arbitraj. Indiferent care au fost opiniile şi afirmaţile de-a lungul timpului în privinţa arbitrajului, trebuie să acceptăm cu toţii că şi arbitrii sunt parte integrantă şi fac şi ei parte din acest fenomen.

Plecând de la acest considerent, la nivelul federaţiilor naţionale a început implementarea Convenţiei UEFA privind dezvoltarea arbitrajului. Convenţia descrie drepturile şi indatoririle UEFA şi membrilor asociaţiilor cu privire la educarea şi organizarea oficialilor meciului (arbitru, arbitru asistent şi cel de-al patrulea oficial) şi specialiştilor arbitrajului (instructorii de arbitri, observatorii, ofiţerii de legătură şi administratorii arbitrajului). Această strategie pleacă şi se aplică începând de la nivelul de bază al piramidei, în cazul nostru, Liga 4.

Este o gândire logică, pentru că şi un arbitru, pentru a ajunge la nivelul maxim al performanţei trebuie să fie selectat, pregătit, urmărit şi promovat de la nivelul de bază. Iar în fotbalul modern, al performanţei (şi… nu numai acolo) rolul arbitrului este unul foarte important.

Convenţia UEFA pentru arbitraj este implementată de Comisia Centrală a Arbitrilor printr-o structură bine pusă la punct. Programul este condus de un ofiţer de dezvoltare Naţional (Augustus Constantin) care are în echipă sa 8 ofiţeri de dezvoltare regionali (Nicolae Grigorescu, Marian Salomir, Ionel Popa, Marian Dorobantu, Liviu Seceanu, Corneliu Sorescu şi …subsemnatul), repartizaţi pe Zone.

Cei 8 nominalizează la rândul lor câte un reprezentant (ofiţer de dezvoltare judeţean) la nivelul fiecărui judeţ. Sălajul se află în Zona 7, alături de Satu Mare , Maramureş, Bihor şi Cluj. Prin aceste structuri, cei mai talentaţi arbitri din campionatele judeţene au şansa de a fi selectaţi, urmăriţi, instruiţi la nivel naţional (cei din ultimul program au participat la 3 cursuri intensive, unde au fost susţinute nenumărate teste fizice, teoretice, video şi …psihologice).

Cei care reuşesc să treacă prin toate aceste probe de aptitudini, ajung în ultima fază, cea mai importantă – proba practică. Aceasta constă în delegarea şi conducerea a 2-3 jocuri la nivelul Ligii a 3-a, unde au ca supervizori, membrii ai CCA sau observatori din Liga 1.

De fapt aceste jocuri reprezintă şi selecţia finală, cei mai talentaţi fiind promovaţi direct în Liga 3. Acesta este doar o etapă intermediara, CCA urmăreşte în continuare evoluţia lor, urmând ca cei care confirmă şi care dovedesc calităţi deosebite, să urmeze cicluri asemănătoare spre Liga 2 şi Liga 1.

Cei ajunşi în primul eşalon au apoi şansa de a deveni arbitri internaţionali şi implicit urmăriţi de UEFA  pentru a fi delegaţi la jocuri de nivel european. Acesta este ciclul şi calea de urmat de un arbitru care se face remarcat la nivelul de bază (liga 4).

Prin aceste etape, anul trecut am avut satisfacţia de a-i vedea ,,la lucru” şi pe arbitri sălăjeni Tunyogi Ferencz (delegat la Liga 1) şi  Sergiu Corb (delegat la nivelul Ligii 2), ambii făcând parte din loturile arbitrilor din Programul de Dezvoltare. Chiar dacă în ultimii doi ani, valoarea arbitrilor de la nivelul de bază a scăzut simţitor (asta s-a reflectat şi în incapacitatea CJA Sălaj de a trimite arbitri care să îndeplinească condiţiile minime – Sălajul a avut anul trecut 5 locuri repartizate pentru Program, dar doar doi arbitri au reuşit să intre în prima faza a cursului) săptămâna trecută am avut satisfacţia să vedem un nou arbitru din Sălaj care a debutat în Liga 3.

Arbitrul asistent Alexandru Turian, aflat de altfel şi în topul programului în urma primelor 3 etape, a fost delegat la jocul Naţional Sebiş – Millenium Giarmata. Fiind prezent la acest joc pot să afirm că evoluţia lui Alex a fost una foarte bună, încurajatoare, mai ales având în vedere şi decizia sa din ultimul minut de joc (90 +4), când gazdele au egalat, dintr-o situaţie limită de ofsaid (judecată excelent de arbitrul asistent).

Am ţinut ca să fiu neapărat alături de el şi mai ales ca să mă conving personal dacă reuşeste să facă faţă unui joc de o categorie superioară. Cunoscându-i ambiţiile, dar mai ales aspiraţiile şi modul serios în care se pregăteşte, putem să ne gândim cu speranţe că nu peste mult timp o să avem un nou arbitru calificat la nivelul Ligii 3.

Felicitări Alex, şi succes la celelalte jocuri unde vei fi delegat de CCA!

Ioan ONICAŞ

158 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL