Connect with us

FOTBAL

Alexandru Turian, după debutul în Liga a III-a: “Am avut emoţii, mai ales la primele semnalizări, însă am trecut rapid peste ele”


Asistentul zălăuan a avut o prestaţie foarte bună la meciul dintre Naţional Sebiş şi Milenium Giarmata şi mai are de trecut un mic hop până să fie promovat în lotul divizionar de arbitri


Dacă la fotbal în ligile superioare, Sălajul se numără printre puţinele judeţe care nu are nici măcar o echipă, la nivel de arbitraj suntem pe un loc fruntaş cu 11 arbitri divizionari. Din această primăvară, CJA Sălaj s-ar putea mândri cu un număr şi mai mare, având în vedere că Alexandru Turian este foarte aproape de a promova în Liga a III-a.

Inclus în programul de tinere talente, asistentul zălăuan s-a pregătit exemplar în ultimii ani şi a făcut eforturi mari, astfel că a parcurs cu brio mai multe etape ale programului. În iarnă a avut ocazia să participe la cursul de instruire al arbitrilor din Liga a III-a unde a avut prestaţii excelente la probele teoretice şi fizice, iar răsplata a venit la finalul săptămânii, când sălăjeanul a arbitrat pentru prima dată în Liga a III-a.

Turian a fost delegat la partida dintre Naţional Sebiş şi Milenium Giarmat, încheiată cu scorul 2 – 2 şi s-a achitat foarte bine de sarcini, primind o notă bună din partea observatorului care îi oferă dreptul de a continua în program, mai având un “hop” până să fie şi promovat. La meciul de la Sebiş, Turian a fost susţinut şi de către Ioan Onicaş, ofiţerul de dezvoltare regională din cadrul CCA, cel care a avut un rol important în promovarea mai multor arbitri sălăjeni în ligile superioare.

 

“Mă bucur că am avut ocazia să debutez la Liga a III-a, dar sper ca în perioada următoare să ajung şi în lotul divizionar. A fost un meci de un nivel ridicat, echipele disciplinate, iar acest lucru m-a ajutat să îmi fac treaba. Sincer, am avut emoţii, mai ales la primele semnalizări, însă am trecut rapid peste ele. Îi mulţumesc în mod special şi domnului Ioan Onicaş, care a fost prezent la meciul de la Sebiş şi m-a susţinut nu doar acum ci şi pe tot parcursul programului. După multă muncă, acum încep să vină şi roadele, dar vreau să rămân la fel de serios şi să mă pregătesc în continuare”, ne-a declarat Alexandru Turian.

440 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL