Connect with us

HANDBAL

Victorie clară pentru CSS Zalău la Cluj. Natalia Iepan a marcat 15 goluri!


Revenirea Gabrielei Muntean pe banca junioarelor III a fost de bun augur pentru sălăjence. Cele mai mici handbaliste de la Clubul Sportiv Şcolar au făcut instrucţie cu echipa similară a Clujului.  În acest meci s-a remarcat în mod special Natalia Iepan, cea care a izbutit să înscrie jumătate din totalul de goluri reuşite de echpa sa


Junioarele 3 de la CSS Zalău traversează o perioadă foarte bună în campionat şi în weekend-ul trecut a reuşit să-şi egaleze performanţa din tur, reuşind să obţină cea de-a treia victorie consecutivă.

După succesele cu Alpha Oradea şi CS Atletik Satu Mare, CSS Zalău a câştigat fără prea mari probleme şi în deplasarea de la CSS Viitorul Cluj. De menţionat este faptul că începând din această etapă, pe banca junioarelor 3 a revenit Gabriela Muntean, această revenire fiind de bun augur pentru echipă.

Încă din startul meciului, CSS Zalău a pus stăpânire pe joc şi a trecut repede în avantaj. Totuşi, clujencele au încercat să revină în joc şi au mai redus din handicap, iar până la pauză, gazdele s-au apropiat la o diferenţă de 5 goluri.

Repriza secundă s-a desfăşurat în aceeaşi manieră, însă pentru CSS Zalău, Natalia Iepan a fost senzaţională. Handbalista a avut o prestaţie de excepţie şi a marcat goluri pe bandă rulantă. În final, CSS Zalău s-a distanţat la 15 goluri diferenţă, 15 – 30, iar Iepan a contabilizat nu mai puţin de 15 goluri, fiind autoarea a jumătate din totalul de goluri reuşit de echipa sa.  Astfel, CSS Zalău reuşeşte “dubla” cu CSS Viitorul Cluj, după ce şi în tur, sălăjencele au trecut la pas de clujence, scor 31 – 13.

“A fost un joc bun al echipei noastre în deplasarea de la Cluj, concretizat cu o victorie clară. Felicitări fetelor şi vreau să remarc tonusul şi pofta de joc a jucătoarei Natalia Iepan, marcatoare a 15 goluri”, ne-a declarat Gabriela Muntean.

În următoarea etapă, CSS Zalău va încerca să-şi menţină această formă bună şi să obţină a patra victorie consecutivă când va întâlni pe teren propriu CSS Viitorul Cluj II. Meciul dintre cele două formaţii va avea loc duminică, de la ora 11.00, în sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu”.


CSS Viitorul Cluj – CSS Zalău   15 – 30 (8 – 13)!

CSS Zalău: Ştefania Mocuţ, Andreea Serencu – Natalia Iepan (15 goluri), Denisa Varga (6), Karina Ghinea (4), Mara Pop (3), Sonia Udrescu (1), Denisa Ghiulea (1), Bianka Baczo, Florina Kadar, Beatrice Roş, Miruna Labo şi Daria Gîrbouan. Antrenor: Gabriela Muntean


 

266 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL