Connect with us

LIGA FIRMELOR

S-a reluat şi Liga Firmelor


În cadrul acestei săptămâni a fost programată prima etapă din acest an din cadrul campionatului Ligii Firmelor şi Instituţiilor, iar marţi seara s-a şi disputat un joc, Silcar International – Fraven


În acest sezon, lupta la titlul titlul judeţean pare a fi o “joacă” în doi, între TenarisSilcotub şi IPA Sălaj. Cele două au aproape aceeaşi linie de clasament, singurul lucru care le deosebeşte fiind golaverajul, unul mai bun pentru Tenaris. În această pauză competiţională, au avut loc şi câteva modificări în cadrul campionatului.

Astfel, începând din acest retur, la start se află şi Silcar International, formaţie ce va evolua doar partidele din retur, fără a mai disputa şi jocurile din tur. Silcar a evoluat deja trei meciuri în acest retur, însă din păcate pentru noua echipa din Liga Firmelor, a înregistrat trei eşecuri.

De remarcat este şi faptul că începând din acest retur, G 4 beneficiează de serviciile lui Mihai Bode, unul dintre cei mai valoroşi jucători care au evoluat în Campionatul de Minifotbal Onix Sălaj. Bode vine după o accidentare, însă este aşteptat să debuteze pentru G 4, azi, împotriva celor de la Tenaris.

Programul etapei, în ziarul Sportul Sălăjean, din 14 martie.

161 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in LIGA FIRMELOR