Connect with us

HANDBAL

Junioarele 3 de la CSS Zalău leagă victoriile


Elevele profesoarei Livia Sabou au reuşit un nou meci mare, de această dată pe teren propriu şi au reuşit să obţină al doilea succes consecutiv, în faţa celor de la Atletik Satu Mare


La finalul săptămânii trecute au avut loc meciurile etapei cu numărul 14 din cadrul Campionatului Naţional de Handbal rezervat categoriei de vârstă junioare 3. CSS Zalău a avut parte de un adversar mai facil şi a primit vizita echipei CS Atletik Satu Mare, formaţie ce ocupă locul  8. Zălăuancele aveau moral bun înaintea acestui joc, mai ales că veneau după un succes obţinut în deplasare la CS Alpha Oradea.

Vineri, de la ora 16.30, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv “Avram Iancu” Zalău a început duelul dintre cele două formaţii. De menţionat este faptul că echipa din Satu Mare nu a mai reuşit să câştige din prima etapă când a trecut de CSS Viitorul Cluj, iar acest lucru a afectat psihicul micuţelor handbaliste din Satu Mare. Meciul tur, de la Satu Mare s-a încheiat cu victoria sălăjencelor, scor 19 – 27.

Încă din start, handbalistele de la CSS Zalău şi-au impus jocul şi au reuşit să se desprindă fără prea mari probleme, iar până la pauză, avantajul echipei gazdă a crescut la 5 puncte. În partea secundă jocul a continuat în aceeaşi manieră, cu toate că pentru CSS Zalău au intrat şi excepţiile, zălăuancele aflându-se mereu la cârma partidei. Totuşi, până la finalul partidei, diferenţa de pe tabelă s-a mărit şi în cele din urmă, CSS Zalău s-a impus la 7 puncte diferenţă. De menţionat este faptul că acesta a fost ultimul joc al junioarelor 3 cu Livia Sabou pe bancă, urmând ca echipa să fie preluată de Gabriela Muntean, cea care se ocupă şi de echipa de junioare 1.

“A fost un meci destul de bun, fetele nu au jucat aşa haotic şi au jucat mai mult tactic şi au avut câteva combinaţii clare şi sigure. Având în vedere că ne-a lipsit şi Karina Ghinea, din motive personale şi că în repriza a doua au jucat excepţiile, este un rezultat bun”, ne-a declarat Livia Sabou.


CSS Zalău – CS Atletik Satu Mare      24 – 17 (14 – 9)

CSS Zalău: Ştefania Mocuţ, Alexandra Giurgiu – Mara Pop, Denisa Varga, Denisa Ghiulea, Natalia Iepan, Baczo Bianka, Alexandra Ţap, Sonia Udrescu, Emanuela Zahorte, Daria Gîrbouan, Florina Kadar, Beatrice Roş, Antonia Ţurcaş. Antrenor: prof. Livia Sabou

89 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL