Connect with us

CUPELE EUROPENE

PERFORMANŢĂ. Roxana Rob, pe locul doi în clasamentul celor mai bune marcatoare din Cupa EHF!


Cu 44 de goluri marcate în ultimele şapte meciuri, handbalista se află pe locul 2 într-un clasament care este condus de către rusoaica Daria Dimitrieva de la Lada Togliatti


Adusă la Zalău încă din anul 2011, când şi-a terminat junioratul, Roxana Rob a devenit cea mai veche componentă de la HC Zalău. În acest sezon în care gruparea de sub Meseş a ajuns în fazele superioare ale Cupei EHF, handbalista originară din Baia Mare a devenit şi una dintre cele mai importante jucătoare din echipă, dar şi cea mai bună marcatoare în campionat şi Cupa EHF.

După meciul tur din sferturi cu Kastamonu unde a marcat nu mai puţin de 9 goluri, handbalista în vârstă de 25 de ani a intrat într-un “top 3” al celor mai bune marcatoare din această competiţie.

În cele şapte jocuri din acest an, Roxana Rob a adunat nu mai puţin de 44 de goluri marcate  şi ocupă locul secund, la egalitate de goluri cu Norgaard Ann Grete de la Viborg.

Topul marcatoarelor este condus de către rusoaica Daria Dimitrieva de la Lada Tolgliatti, cea care a marcat 54 de goluri. În topul celor mai bune marcatoare se mai află şi Cristian Florianu de la SCM Craiova, cu  43 de goluri, în timp ce a doua marcatoare a Zalăului în Cupa EHF este Ana Maria Dragut cu 31 de goluri.

Şi în sezonul 2011 – 2012 când HC Zalău a ajuns până în finală, Roxana Rob a fost una dintre cele mai bune marcatoare cu 42 de reuşite. În acest campionat al Ligii Naţionale, Rob a înscris până acum 93 de goluri şi se află pe locul 4 în topul golgheterelor.

97 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPELE EUROPENE