Connect with us

FOTBAL

Şimleuanul Ioan Gurzău, după ce a devenit director sportiv la Unirea Dej: “M-a atras proiectul lor şi revin cu plăcere la această echipă, care din sezonul viitor se va bate la promovarea în Liga a II-a”


Chiar dacă nu mai avem nici măcar o echipă  în ligile superioare, Sălajul mai are oameni de fotbal, care sunt văzuţi destul de bine şi la nivel naţional. O astfel de persoană este şimleuanul Ioan Gurzău, cel care a ocupat funcţia de preşedinte la FC Silvania Şimleu, formaţie ce a făcut cinste acestui judeţ în Liga a II-a

După desfiinţarea formaţiei de sub Măgură, Gurzău a mai lucrat pe la echipe din Liga a III-a, chiar şi Liga a II-a, astfel că şimleuanul a fost în conducerea celor de la Unirea Dej şi Olimpia Satu Mare. După o pauză nu foarte lungă, Ioan Gurzău revine din nou în fotbalul din ligile superioare şi va ocupa funcţia de director sportiv la Unirea Dej, grupare la care a mai lucrat în perioada 2012 – 2013.

 “M-a atras proiectul celor de la Unirea Dej şi revin cu plăcere la această echipă la care am mai fost în sezonul 2012 – 2013. Chiar îmi aduc aminte că în acel tur de campionat, nu am pierdut niciun meci în deplasare, iar echipa a terminat pe locul 5”, ne-a declarat Ioan Gurzău.

În ultimii şase ani, Unirea Dej a avut cele mai bune rezultate în stagiunea 2012 – 2013, atunci când Ioan Gurzău era în conducerea clujenilor. Tocmai de aceea, persoanele care se ocupă acum de destinele echipei au optat să îl readucă înapoi pe omul de fotbal de sub Măgură, cu atât mai mult cu cât gruparea de pe Someş îşi propune din sezonul viitor promovarea în Liga a II-a.

Deocamdată, Unirea Dej ocupă penultimul loc în Seria a V-a din Liga a III-a, dar s-a întărit puternic pentru retur şi a adus un antrenor italian, cât şi şapte jucători străini! “Unirea Dej are gânduri mari, iar în acest retur vrea să îşi consolideze o echipă, cu care din sezonul viitor să atace promovarea în Liga a II-a. Din acest motiv am acceptat să revin la Dej, fiindcă sunt planuri măreţe în special din campionatul următor”, a mai spus Gurzău.

 

Ioan Gurzău: “Sper să nu dureze mult timp până, când Sălajul va avea cel puţin o echipă în Liga a III-a”

Fotbalul sălăjean este în “moarte clinică” şi din păcate, judeţul nostru nu mai are nici măcar o echipă în ligile superioare, după ce în vară FC Zalău s-a desfiinţat. Această probleme îl îngrijorează şi pe şimleuanul Ioan Gurzău, care speră că într-un timp cât mai scurt, Sălajul să reapară în lumea bună a fotbalului.

“Vorbesc cu oameni de fotbal de prin ţară şi toţi mă întreabă ce se întâmplă în Sălaj ? De ce nu avem nici măcar o echipă în Liga a III-a?  Eu nu am putut să dau un răspuns, dar sper să nu dureze mult timp până când Sălajul va avea cel puţin o echipă în Liga a III-a. Din păcate nu putem să-i atragem nici pe copii spre fotbal, dacă în judeţ nu este măcar o echipă de ligă superioară. Trebuie să facem ceva pentru viitorul lor. Doar cu o echipă de Liga a IV-a este greu să-i motivezi pe juniori”, este de părere Gurzău.

Şi datorită lui Ioan Gurzău, Sălajul s-a putut mândri cu o echipă chiar în Liga a II-a, FC Silvania Şimleu evoluând la acest nivel un sezon şi jumătate.

În iarna anului 2011, gruparea de sub Măgură a trebuit să se retragă din campionat, însă la vremea respectivă, şimleuanul a încercat ca fotbalul sălăjean să continue la acest nivel şi a dorit să transfere întreaga echipă, la Zalău.

“Cel mai mare regret al meu pe care l-am trăit în fotbalul din Sălaj a fost în momentul în care FC Silvania nu a mai avut sprijin financiar pentru a continua şi m-am oferit să cedăm echipa Şimleului, la Zalău. Din păcate, nimeni nu a făcut un efort, pentru ca Zalăul să aibă o echipă în Liga a II-a. Nu trebuiau eforturi mari, fiindcă era o echipă gata formată şi cu un lot destul de bun. A fost o posibilitate, şi ani buni, Sălajul putea avea echipă de Liga a II-a. Aşa cum eu am găsit oameni la Şimleu care să vină în jurul echipei şi ne-am putut menţine la acel nivel, sunt convins că la Zalău era mult mai uşor de a găsi oameni care să susţină acest sport”, a mai spus Gurzău.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL