Connect with us

HANDBAL

Eliza Buceschi, după meciul cu HC Zalău: “Am jucat împotriva unui adversar dificil”


Handbalista celor de la Corona Braşov a remarcat calitatea din jocul Zalăului, însă cel mai mult s-a bucurat de prestaţia echipei sale


Etapa de la finele săptămânii trecute din Liga Florilor a programat un derby al Ardealului, este vorba despre înfruntarea dintre Corona Braşov şi HC Zalău. Gruparea de sub Tâmpa era într-o perioadă dificilă şi nu mai reuşise să câştige pe teren propriu de aproape 4 luni.

Acest ghinion “s-a spart” tocmai în meciul cu HC Zalău, iar Corona a obţinut toate punctele din această confruntare, în timp ce gruparea de sub Meseş s-a îndepărtat la 6 puncte de top 4.

În acest joc, Eliza Buceschi a fost cea mai bună marcatoare a braşovencelor, iar aceasta a remarcat faptul că Zalăul a fost un adversar incomod, însă s-a aratăt şi mulţumit de felul în care Corona a abordat acest meci.

“A fost un meci foarte greu pentru noi pentru că am jucat împotriva unui adversar dificil. Cred, însă, că la fiecare meci principalul nostru adversar suntem chiar noi. Mă bucur că am obținut cele trei puncte, însă mai mult mă bucur că am arătat ca o echipă, nu am cedat, ca în alte meciuri. Am intrat pe teren spunând că nu mai avem nimic de pierdut în campionat. Acest joc poate fi un nou început pentru colectivul nostru. Sper ca până la finalul sezonului să arătăm că merităm o altă poziție în clasament”, a spus Eliza Buceschi.

După acest joc, ntrenorul Dragoş Dobrescu a spus următoarele: “A fost o victorie cu adevărat muncită. Fetele au muncit mult, și-au dorit mult această victorie şi sunt bucuros că au şi obţinut-o. Asta nu înseamnă că la alte jocuri nu și-au dorit, însă cu HC Zalău am reușit să strângem rândurile și am prins și o zi bună. Felicit jucătoarele pentru felul cum au luptat. Doar așa se pot obține rezultate, ajutându-se una pe cealaltă şi trebuie să facem totul pentru a continua în acest fel. Ne așteaptă în curând un meci de Cupa României, competiție prin care încă ne putem atinge obiectivul. Îmi doresc să fi depășit pasa proastă și să fim în formă din ce în ce mai bună, de la meci la meci”.

 

loading...
Loading...
1 Comment

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in HANDBAL