Connect with us

Sporturi

Szabo Bogdan, locul 3 la Trofeul Siroco


Tenismenul legitimat la ProTenis Şimleu Silvaniei a participat la categoria 14 ani la competiţia desfăşurată în Oradea şi a reuşit să se claseze pe podium

La finalul săptămânii trecute, la Oradea a avut loc o nouă ediţie a Trofeului Siroco – Defileul Crişului, care s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Tenis. La competiţia din judeţul Bihor au participat şi trei sălăjeni, doi de la CSM Zalău – este vorba de Andreea Peczer şi Cezara But, dar şi unul de la CS ProTenis Şimleu, este vorba de Szabo Bogdan.

Întrecerea a propus întreceri pe mai multe categorii de vârstă, iar cele două tenismene de la CSM Zalău au participat la categoria de vârstă 14 ani, în timp ce elevul lui Barna Krisztian a participat la cat. 14 ani.

La masculin, la categoria 14 ani au fost înscrişi 7 sportivi, care au fost repartizaţi în două grupe. Şimleuanul a făcut parte din Grupa B, alături de Alexandru Andrei şi Răzvan Sime. În grupe, elevul lui Barna Krisztian a avut evoluţii foarte bune şi a reuşit să câştige duelul cu Răzvan Sime, clasându-se pe locul 2, loc ce i-a permis să se lupte pentru locul 3 cu Ionuţ Gal, sportiv clasat pe locul 2, în cealaltă grupă.

Şimleuanul a început mai bine şi şi-a adjudecat primul set, scor 6 – 3, însă Gal a egalat situaţia, după ce s-a impus în actul secund cu 6 – 4. Szabo Bogdan nu s-a lăsat intimidat de acest fapt şi în setul decisiv a fost de neoprit, câştigând cu 6 – 2 şi securizându-şi astfel locul 3.

În ceea ce le priveşte pe fetele de la CSM Zalău, Cezara But a reuşit să treacă de primul tur, însă pe urmă a avut ghinion şi a dat peste Ana Maria Coroiu, sportivă care o învingea pe sălăjeancă anul trecut destul de uşor. Chiar dacă a avut un moment în care a cedat psihic, But a luptat extraordinar şi chiar i-a smuls un set Anamariei. De cealaltă parte, Andreea Peczer a avut mai mult noroc. Eleva lui Costel Carp a fost favorita numărul 3 şi a beneficiat de primul tur liber. În turul următor, Peczer a întâlnit-o pe Rebeca Şandru (CS Pro AS Sibiu). Zălăuanca nu i-a acordat nicio şansă adversarei şi s-a impus în două seturi, calificându-se la turneul final, alături de alte trei sportive. Faza finală s-a jucat pe sistemul fiecare cu fiecare, însă din păcate Peczer nu a bifat nicio victorie şi a încheiat turneul pe locul 4.

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Sporturi