Connect with us

DIVIZIA A1

Mihai Mărieş – jucător Dinamo Bucureşti: “Avem puterea de a câştiga împotriva campioanei României”


Voleibalistul crede că înaintea meciului de sâmbătă, Volei Municipal Zalău este favorită, dar Dinamo poate spera la un rezultat pozitiv


Volei Municipal Zalău încheie sezonul regulat cu o deplasare la Dinamo, în faţa unei formaţii care ocupă locul 7 în Divizia A1. Chiar dacă bucureştenii şi-au irosit orice şansă la play-off încă din etapele trecute, se anunţă un meci disputat, în care şi Dinamo vrea să obţină puncte pentru a intra cu un punctaj mai bun în următoarea fază a campionatului.

De cealaltă parte, campioana pare mai obligată să câştige, având în vedere că este abia pe locul 5. Înaintea acestui meci, Mihai Mărieş consideră că Volei Municipal Zalău este favorită, însă crede că echipa sa are puterea de a câştiga jocul de sâmbătă

“Meciul cu CS Volei Municipal va fi unul greu pentru Dinamo, cu atât mai mult cu cât campioana vine în capitală cu orgoliul rănit după ultimele înfrângeri. Însă, şi noi vrem să legăm victoriile şi să ne pregătim cât mai bine pentru a doua parte a campionatului.  Din păcate, noi nu ne-am calificat în primele şase foraţii în acest an, dar vrem să demontrăm că avem puterea de a câştiga împotriva campioanei României. Înaintea jocului, şansele mai mari sunt de partea Zalăului, dar, având în vedere că evoluăm acasă cred că vom face un joc bun”, ne-a declarat Mihai Mărieş, cel care în trecut a evoluat şi pentru echipa din Zalău.

 

 

 

 

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in DIVIZIA A1