Connect with us

DIVIZIA A1

Volei Municipal Zalău s-a îndepărtat de locul 4. REZULTATELE etapei a XIX-a şi Clasamentul din Divizia A1


După înfrângerea de sâmbătă, gruparea de sub Meseş este tot în afara obiectivului şi ocupă locul 5, la două punct în spate de CSM Bucureşti


La nicio săptămână după victoria măreaţă cu Arcada Galaţi, Volei Municipal Zalău nu a mai avut o evoluţie la fel de bună şi în deplasarea de la CSM Bucureşti. Deşi printr-o victorie, gruparea de sub Meseş putea reveni pe locul 4, din deplasarea de la Bucureşti, voleibaliştii zălăuani s-au întors doar cu un singur punct.

În aceste condiţii, distanţa până la locul 4 s-a mărit, iar în acest moment, între CSM Bucureşti şi Volei Municipal Zalău sunt două puncte.

Liderul Steaua a mai făcut un pas important spre titlu şi a obţinut o victorie de 3 puncte într-o deplasare grea, la Craiova. Formaţia antrenată de Bogdan Tănase are 4 puncte avans faţă de ocupanta locului secund – Tricolorul Ploieşti, dar principala urmăritoare are cu un meci mai mult jucat. Ploieştenii s-au impus cu 3 – 0 în partida cu Explorări Baia Mare, dar săptămâna trecută au jucat în devans partida cu Unirea Dej şi au avut nevoie de cinci seturi pentru a câştiga.

După înfrângerea de la Zalău, Arcada Galaţi a început greu şi meciul de pe teren propriu cu Unirea Dej, astfel că primul set a fost câştigat de către echipa din Dej. Arcada şi-a revenit însă rapid şi nu a mai acordat nicio şansă adversarului, iar în final s-a impus cu 3 – 1 şi a rămas tot la 10 puncte de lider.

Dinamo a avut o misiune facilă cu CSU Vest Timişoara şi a câştigat cu 3 – 0, însă “alb-roşii” mai păstrează doar şanse mici la calificarea în faza superioară a campionatului, cu trei etape înaintea finalului de retur fiind la 8 puncte în spatele celor de la SCMU Craiova.

În subsolul clasamentului, Universitatea Cluj a câştigat în deplasarea de la CSS 2 Baia Mare, iar clujenii sunt tot mai siguri de menţinerea în prima ligă.

Divizia A1 programează în această săptămână etapa a XX-a, Volei Municipal Zalău urmând să joace miercuri, de la ora 18.00, pe teren propriu cu CSS 2 Baia Mare.

Rezultale înregistrate în etapa a XIX-a:

Dinamo – CSU Vest Timişoara 3 – 0 (14, 17, 15)

Tricolorul Ploieşti – Explorări Baia Mare 3 – 0 (12, 17, 23)

CSS 2 Baia Mare - “U” Cluj 0 – 3 (-12, -12, -15)

Arcada Galaţi – Unirea Dej 3 – 1 (-21, 25, 15, 12)

SCMU Craiova – Steaua 1 – 3 (21, -25, -24, -22)

CSM Bucureşti – CSVM Zalău 3 – 2 (20, -16, 19,-20, 10)

Devans etapa a XXII-a:

Unirea Dej – Tricolorul Ploieşti 2 – 3 (21, -20, -23, 17, -17)

 

CLASAMENT: 

1. Steaua Bucureşti   19    18      1      55 : 10      53

2. Tricolorul Ploieşti    20    17      3      54 : 18     49

3. Arcada Galaţi            19    14      5      48 : 23     43

4. CSM Bucureşti          19    13      6      44 : 25     39

5. CSVM Zalău      19   13    6      44 : 25    37 

6. SCMU Craiova          19    11      8      36 : 27     33

7. Dinamo Bucureşti    19   8    11      33 : 37     25

8. Unirea Dej                    20   7    13      34 : 45     23

9.  Explorări Baia Mare 19 6    13      26 : 45     19

10. “U” Cluj                      19 4    15      19 : 46     14

11. CSS 2 Baia Mare        19   3    16      10 : 53       7

12. CSU Vest Timişoara 19 1    18 6 : 55       3

Etapa a XX-a se dispută miercuri după programul:

“U” Cluj – Tricolorul Ploieşti – ora 12.00

CSU Vest Timişoara – SCMU Craiova -ora 17.00

Steaua – Arcada Galaţi – ora 17.00 – Digi

Unirea Dej – CSM Bucureşti – ora 18.00

Explorări Baia Mare – Dinamo – ora 18.00

CSVM Zalău – CSS 2 Baia Mare – ora 18.00

 

48 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVIZIA A1