Connect with us

HANDBAL

Debut nefast în noul an pentru junioarele III de la CSS Zalău


Micuţele handbaliste antrenate de Livia Sabou au evoluat deja în două partide în noul an, însă din păcate nu au reuşit să simtă gustul victoriei până acum


S-a terminat vacanţa pentru cele mai mici junioare de la CSS Zalău, în ceea ce priveşte secţia de handbal. Micuţele handbaliste antrenate de Livia Sabou au revenit pe parchet la finalul lunii ianuarie, cu ocazia partidei cu ACS Pegasus Târgu Mureş, ocupanta locului trei în Campionatul Naţional, înaintea startului returului.

După o pauză de aproximativ două luni, handablistele Liviei Sabou au încercat practicarea unui joc ofensiv, însă nu au reuşit să ţină pasul cu târgmureşencele, iar la pauză, gazdele aveau deja un avantaj de şapte goluri, scor 20 – 13. În partea secundă, jocul a fost controlat tot de Pegasus, iar în final, diferenţa de pe tabelă a crescut de la 7, la 16 puncte.

Cu toate acestea, după acest joc, trebuie să remarcăm prestaţia tinerei Beatrice Roş, născută în 2005, fiind una dintre excepţiile din lotul CSS-ului, care a jucat excelent şi a reuşit să marcheze două goluri.După ce a întâlnit ocupanta locului 3, pentru CSS Zalău a urmat o nouă deplasare dificilă, de această dată, pe terenul liderului CS Phoenix Baia Mare. Din păcate nici de această dată, sălăjencele nu au început bine jocul şi la pauză, băimărencele aveau un avantaj de 12 goluri.

Cu toate că repriza secundă a fost mult mai bună, CSS Zalău nu a reuşit să se apropie destul. Mai mult de atât, două jucătoare s-au confruntat şi cu probleme de sănătate. După aceste două jocuri, pentru CSS Zalău urmează un nou meci dificil, de această dată pe teren propriu, în compania celor de la CSS 2 Baia Mare, formaţie ce ocupă locul 3 în acest moment.

“Am fost mulţumită în mare parte de jocul fetelor, mai ales de cel de duminică, de la Baia Mare, mai ales că Denisa Varga şi Natalia Iepan au jucat deşi aveau febră. Ne aşteaptă un nou meci dificil, cu o nouă echipă clasată pe podium. De remarcat a fost şi Ştefania Mocuţ, care a avut câteva intervenţii foarte bune”, ne-a spus Livia Sabou.


ACS Pegasus Târgu Mureş – CSS Zalău 36 – 20 (20 – 13)
CS Phoenix Baia Mare – CSS Zalău 33 – 17 (17 – 5)

CSS Zalău: Ştefania Mocuţ, Maya Pop – Baczo Bianka (2), Denisa Varga (5), Pop Mara (5), Timea Karina (5), Natalia Iepan, Antonia Ţurcaş, Sonia Udrescu, Miruna Labo, Kurti Andrea, Mara Pop, Emanuela Zahorte, , Alexandra Ţap, Denisa Ghiule şi Karina Ghinea. Antrenor: Livia Sabou


 

193 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in HANDBAL