Connect with us

ARTE MARTIALE

CS Seiko Zalău s-a impus la prima ediţie a Cupei ce îi poartă numele. GALERIE FOTO


Clubul condus de sensei Călin Marincaş s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe echipe, în timp ce pe locul secund s-a clasat Fudoshin Oradea, podiumul fiind completat de UAMT Agora Oradea


Deşi încă nu a împlinit un an de la înfiinţare, CS Seiko Zalău s-a făcut rapid cunoscut, datorită sportivilor legitimaţi cu rezultate foarte bune, dar şi prin Călin Marincaş, multiplul campion mondial, european şi naţional fiind instructorul şi conducătorul acestui club. Duminică, 4 februarie, în sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu” Zalău, CS Seiko Zalău, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj şi în colaborare cu LPS Zalău a organizat prima ediţie a Cupei “Seiko”, competiţie destinată categoriei de vârstă copii, cadeţi şi tineret.

Chiar dacă s-a aflat la debut, competiţia a reprezentat un mare interes în rândul practicanţilor de karate din zonă, dar nu numai. Prin urmare, la prima ediţie a Cupei “Seiko” au participat aproximativ 200 de karateka, de la 7 cluburi din judeţele limitrofe dar şi de la un club din Hunedoara. Este vorba de Energy Fit Braşov, Voinţa Cluj, Fortuna Cluj, Fudo Shin Oradea, UAMT Agora Oradea, Budokuray Hunedoara şi CS Seiko Zalău.

La final, s-a întocmit un clasament pe echipe, iar pe locul 1 s-a clasat gazda, CS Seiko Zalău. Pe locul doi s-a clasat Fudoshin Oradea, iar podiumul a fost completat de UAMT Agora Oradea.

Să spunem că prima ediţie a Cupei “Seiko” de la Zalău a fost susţinută financiar de către Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, care la final a acordat premiile constând în trofee, medalii şi diplome, în timp ce Liceul Sportiv “Avram Iancu” Zalău a pus la dispoziţie sala de sport a liceului pentru buna desfăşurare a competiţiei.

La final, sensei Călin Marincaş s-a declarat mulţumit de cum a decurs această primă ediţie şi ne anunţă că îşi propune să facă o tradiţie din Cupa “Seiko”.

“Competiţia a fost un succes, reuşind să ne testăm elevii pentru competiţia ce urmează luna viitoare în Deva, anume zona Campionatului Naţional. Pe viitor îmi doresc să fac o tradiţie cu această Cupă şi să am sportivi şi de la cluburi din afara ţării. Mulţumesc tuturor celor implicaţi, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj, domnului director de la Liceul Sportiv – Alexandru Jako, vicepreşedintelui Emilian Brustan – firmei Mariodan Carlux şi Comitetului de părinţi de la club”, ne-a spus Călin Marincaş.

Sursa foto: Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj

66 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE