Connect with us

CUPELE EUROPENE

Calificarea în sferturile Cupei EHF, cadou pentru Raluca Irimia


Chiar în ziua meciului cu Larvik, pivotul de la HC Zalău a împlinit 28 de ani. Sărbătorita Zalăului a avut o evoluţie foarte bună şi pe lângă cele 3 goluri a avut o prestaţie excelentă şi în apărare


Ziua meciului cu Larvik a fost una cu totul specială pentru Raluca Irimia, care a împlinit 28 de ani. La prezentarea celor două echipe, crainicul Simion Corb i-a informat şi pe spectatori despre acest lucru, care au aplaudat la scenă deschisă, iar în acel moment, managerul Gheorghe Tadici i-a oferit un buchet de trandafiri pivotului de la HC Zalău, pe care a şi felicitat-o.

În timpul meciului, Raluca Irimia s-a concentrat pe ce are de făcut în teren şi a reuşit să aibă o evoluţie excelentă în faţa unei formaţii de top precum este Larvik. Pivotul Zalăului a reuşit să înscrie trei goluri importante, fiind a patra marcatoare a echipei, dar totodată, handbalista a avut o prestaţie excelentă şi pe faza de apărare, acolo unde a dus greul alături de Ana Maria Dragut. La final, victoria cu Larvik şi calificarea au fost precum un cadou pentru Raluca Irimia, iar accederea în sferturi a fost sărbătorită împreună cu suporterii care i-au cântat La Mulţi Ani.

“Am avut mari emoţii când am intrat pe teren. Mai ales când am văzut că toată sala îmi cântă «La mulţi ani!». Mi s-au muiat genunchii!Vreau să le mulţumesc fetelor pentru că m-au ajutat să-mi îndeplinesc visul. Şi fanilor pentru că au fost alături de noi. Sper să fie bine şi de acum încolo şi să nu ne oprim aici”, a declarat Raluca Irimia colegilor de la Gazeta Sporturilor.

Raluca Irimia a fost transferată de HC Zalău în vara anului 2016 de la Dunărea Brăila, echipă pentru care a jucat din 2009. Cu echipa de la Dunăre, handbalista a mai evoluat în Cupa EHF de trei ori, însă cea mai bună performanţă europeană a sa este calificarea în sferturi cu HC Zalău.

Mai multe detalii despre acest subiect, în ziarul Sportul Sălăjean din 7 februarie.

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in CUPELE EUROPENE