Connect with us

FOTBAL

Nicu Şandor: “Meseşul Treznea avea un colectiv unit, dar, din păcate, totul s-a destrămat”

Sezonul trecut, gruparea din comuna Treznea era una dintre cele mai lăudate echipe ce activează în Liga a IV-a. Dovadă a fost faptul că, Nicu Şandor avea la dispoziţie un lot numeros, dar şi valoros, cu care s-a făcut performanţă. Meseşul Treznea devenea, în vară, campioana judeţului Sălaj şi obţinea dreptul de participare la barajul de promovare în Liga a III-a! În calea sălăjenilor a ieşit campioana judeţului Satu Mare – Olimpia Satu Mare. Nu s-au prea putut emite pretenţii în faţa unei asemenea echipe, care avea în lot jucători cu experienţă şi care râvnea de câteva sezoane să ajungă în ligile superioare, după ce s-a zbătut în mediocritate. Şi aşa a şi fost, Meseşul a pierdut categoric confruntarea cu fosta prim-divizionară, într-un meci ce a avut loc la Oradea, pe Stadionul “Iuliu Bodola”. Însă, imediat după barajul de promovare, conducătorii echipei din Treznea afirmau că doresc câştigarea unui nou titlu judeţean, care să le de-a dreptul de participare la un nou baraj de promovare. “Îmi doresc să câştigăm din nou la nivel de judeţ şi cu siguranţă nu vom renunţa la ce ne-am propus, accederea în Liga a III-a”, declarase, la vremea respectivă, primarul comunei Treznea – Emanoil Stanciu.

Ei bine, cu totul şi cu totul au stat lucrurile în turul campionatului. Campioana judeţului a avut parte în primele cinci etape numai de adversari grei ai judeţului, Mihai Gaidoş şi compania alegându-se doar cu trei puncte şi acelea câştigate pe terenul nou-promovatei Cetatea Almaşu! A urmat declinul campioanei, mulţi jucători nu au mai onorat cu prezenţa, astfel oficialii echipei au fost nevoiţi să improvizeze. S-a apelat la mulţi juniori, iar în unele meciuri chiar portarul Gabriel Puşcaş a lăsat buturile şi a evoluat în compartimentul ofensiv. Meseşul a mai reuşit două rezultate de egalitate şi un singur succes până la finele turului, fapt că a făcut dintr-o echipă care să se bată la titlu, o grupare care se zbate în subsolul clasamentului. În acest moment, gruparea de la poalele Meseşului ocupă locul IX în clasamentul Ligii a IV-a, lucru care nu-i mulţumeşte pe oficialii echipei. “Nu ne-am aşteptat la un asemenea parcurs în turul campionatului. Faţă de ce am realizat sezonul trecut, suntem total dezamăgiţi. Am început campionatul cu gândul că vom reuşi să repetăm performanţa din sezonul trecut, dar pe parcurs o parte din jucători au părăsit echipa. Am fost un colectiv unit, care din păcate s-a destrămat. În rândul jucătorilor au intervenit unele nemulţumiri şi cred că din această cauză s-a ajuns la o situaţie nedorită”, ne-a declarat antrenorul.

La Treznea s-a dat în folosinţă o frumoasă bază sportivă, însă pe când campioana să aibă tot ce-i trebuie pentru a spera la un nou titlu s-a destrămat echipa. La unele meciuri antrenorul echipei din Treznea a fost nevoit să improvizeze şi chiar să trimită mulţi juniori în teren. “A fost o situaţie nasoală, deoarece mergeam la meciuri mai puţin de 11 jucători şi eram nevoiţi să trimitem în teren juniori. La unele partide am fost nevoit să mă echipez şi să intru şi eu. Lipsa de comunicare între jucători şi conducere a dus la declinul echipei”, este de părere Nicu Şandor.

Referitor la nivelul campionatului, Şandor vede Liga a IV-a din Sălaj de un nivel foarte scăzut. “Nivelul campionatului este unul scăzut, faţă de alte judeţe. Şi ne putem da seama când, o echipă de la noi merge la barajul de promovare şi dă peste adversari, care din start pornesc ca favoriţi. Nu ştiu, fotbalul trebuie să le şi placă la jucători şi să nu joace numai pentru bani. După părerea mea primele trei echipe din clasament se bat la titlu, iar Flacăra Halmăşd are prima şansă. Rapid Jibou dacă se mai întăreşte poate face o figură frumoasă. Cei de la Barcău Nuşfalău au un colectiv unit şi joacă în aceeaşi formulă de câţiva ani, dar rezultatele întârzie să apară. Se mai  vede o îmbunătăţire a câtorva echipe care până nu de mult nu spuneau nimic în fotbalul sălăjean. Gloria Bobota şi AS Chieşd au făcut o figură frumoasă în tur şi se vede că există implicare”, ne-a declarat acesta. La fel ca şi anii trecuţi, oficialii campioanei nu s-au plâns de arbitraje, însă din cele relatate de antrenor, se vede o îmbunătăţire a arbitrajului sălăjean, care în scurt timp va fi la un nivel mai superior.

 

178 Vizualizari
Loading...
4 Comments

4 Comments

  1. campioni :))

    9 March 2012 at 11:26

    Au castigat titlu judetean si nici macar nu i-au felicitat cineva,nici macar o diploma sau o cupa nu au primit, de ce sa-ti mai pierzi duminica pe sate in conditii mizere pe terenuri ca pe vremea lui “Bunicu”

  2. aurel

    9 March 2012 at 11:36

    pai petrean se lauda ca ati fost premiati!

  3. alex10

    9 March 2012 at 16:37

    AI DREPTATE “campioni :))” SI DIN CAUZA ASTA NIVELUL ESTE FOARTE SCAZUT IN SALAJ.TREZIREA AJF Salaj !!!

  4. ogica

    11 March 2012 at 14:20

    poate au luat banii domnu antrenor….ca de, noi jucatorii n-am luat un sfant…1? rusine la ce dreacu sa-ti pierzi duminicle

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL