Connect with us

ALTE SPORTURI

Şcoala Gimnazială Nr.1 din Zimbor, vizitată de o vicecampioană europeană la cros. GALERIE FOTO


Şcoala din centrul comunal a fost gazda celei mai bune sportive ale judeţului Sălaj din ultima perioadă. Astfel, alături de Adrian Fărcaş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj, Paula Todoran a participat din nou la programul “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”


Anul trecut, Ministerul Tineretului şi Sportului a implementat un nou program, intitulat “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”. Acest program a fost adus şi în judeţul nostru prin intermediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj.

Acest program s-a demonstrat a fi un real succes, iar sportivii de performanţă din judeţul nostru au acceptat cu cea mai mare plăcere de a participa la acest program. Astfel, după Şcoala Cuzăplac, Liceul Tehnologic Hida, Şcoala Românaşi şi Şcoala Sîg, la finele săptămânii trecute a venit rândul Şcolii Gimnaziale Nr.1 Zimbor.

Dacă la Cuzăplac, Hida şi Sîg, alături de Adrian Fărcaş, în faţa elevilor a fost Călin Marincaş, multiplu campion mondial, naţional şi european de karate, la şcolile din Românaşi, şi acum din Zimbor, alături de directorul DJST Sălaj a fost Paula Todoran, cea mai bună sportivă a judeţului Sălaj în ultimii ani, la categoria sporturilor olimpice.

Cei aproximativ 100 de elevi din clasele I – VIII, prezenţi la această întâlnire, au avut ocazia de a discuta despre sportul de performanţă cu o adevărată campioană. Todoran este vicecampioană europeană la proba de cros, alături de naţionala României.

Sportiva legitimată la CSM Zalău şi antrenată de Mirel Seişanu a ţinut să le vorbească elevilor despre importanţa sportului, cât şi despre povestea ei de campioană. La finalul întâlnirii, Paula Todoran a ţinut să le arate elevilor şi câteva exerciţii specifice de încălzire.

“Mulţumim doamnei director Dumea pentru faptul că ne-a primit cu multă căldură şi sperăm ca acţiunea de azi să nu fie doar o simplă deplasare în mediul rural, iar în urma evenimentului să descoperim la Şcoala Gimnazială Nr.1 Zimbor viitorii campioni de mânie ai României. Vom continua acest inovativ program şi în alte instituţii de învăţământ din judeţul Sălaj, de asemenea vom avea ca invitaţi şi alte personalităţi marcate ale sportului sălăjean”, a spus Adrian Fărcaş.

99 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI