

Puştiul era gonaş la o partidă de vânătoare ce se desfăşura pe un fond de vânătoare privat din judeţul Vaslui. La un momentat dat, el a intrat în bătaia puştilor şi a fost împuşcat accidental de cumnatul inspectorului-şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui!?
Un copil în vârstă de 13 ani a fost împuşcat vinerea trecută în timpul unei partide de vânătoare ce se desfăşura pe un fond de vânătoare privat din judeţul Vaslui.
Vânătorul care a împuşcat accidental minorul este nimeni altul decât cumnatul inspectorului-şef adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.
Deşi au trecut deja câteva zile, detaliile oficiale legate de împrejurările în care s-a produs fapta nu au fost făcute publice de autorităţile.
Reprezentanţii IPJ Vaslui au confirmat evenimentul şi că bărbatul de 37 de ani care a tras cu arma şi l-a nimerit pe minorul de 13 ani este cumnatul inspectorului şef.
Surse neoficiale afirmă că băiatul provine dintr-o familie sărmană şi nu era singurul copil prezent la vânătoare. El ar fi mers împreună cu tatăl său la partida de vânătoare, ca gonaşi, urmând a fi remuneraţi pentru activitatea primită.
Lu un moment dat, gonaşii au realizat câteva bătăi, alungând mistreţii care se aflau înr-o zonă de stuf, iar minorul de 13 ani a ieşit stufăriş, în spatele porcilor. Văzând să porcii mistreţi ies din stuf, vânătorul nu a mai aşteptat ca animalele să se îndepărteze şi a tras cu arma.
“Paznicul de vânătoare a realizat instructajul înaintea partidei de vânătoare, aşa cum se întâmplă înaintea fiecărei partide. Aduce la cunoştinţă ce se vânează în ziua respectivă, locul şi toate celelalte detaliile. Instruirea a avut loc, fiecare a semnat înainte de a începe vânătoarea. Nu a luat buletinele, să ia datele la fiecare în parte, însă acest lucru se întâmplă mai peste tot. Fiind dezvoltat, nu s-a gândit că este minor. Ei (gonaşii n.r.) vin pentru un ban, pentru o bucată de mâncare. Niciodată nu au fost probleme, este primul accident pe fondul nostru”, a spus proprietarul fondului forestier în care s-a întâmplat nenorocirea.
Copilul a fost transportat la spitalul de la Bârlad, dar apoi a fost trasnferat la spitalul din Iaşi, diagnosticul fiind plagă împuşcată cu fractură deschisă de femur.
248 Vizualizari