Connect with us

ARTE MARTIALE

Un fost karatist de la CS Vidalis Zalău, dar care a ajuns vedetă la emisiunea Masterchef, săltat acum de DIICOT!


Ani la rând, Serghei Savin a practicat Karate Kyokushin la CS Vidalis, dar a devenit un personaj foarte cunoscut în întreaga ţară după ce a participat la celebrul concurs de bucătari de la PRO TV şi a primit şorţul Masterchef! Joi dimineaţa, însă, tânărul a fost înhăţat de poliţişti şi agenții federali americani, fiind acuzat pentru scoatere din țară de droguri de mare risc


Serghei Savin este originar din Chişinău (Republica Moldova), dar s-a stabilit împreună cu părinţii săi la Zalău în anul 1996, când el avea doar un anişor. A urmat cursurile Şcolii Gimnaziale “Simion Bărnuţiu” din Zalău şi tot în municipiu a continuat cursurile, la Grupul Şcolar “Alesandru Papiu Ilarian”.

În paralel a practicat şi sportul de performanţă, fiind legitimat la CS Vidalis Zalău. Sub îndrumarea lui Cristian Bolduţ, a participat cu destul succes la concursuri de Karate Kyokushin în ţară, dar şi la Campionatele Europene. În palmares, moldoveanul avea şi câştigarea Cupei României!

La un moment dat a renunţat la sportul de performanţă, iar de câţiva ani s-a stabilit în Cluj-Napoca, unde este manager de achiziţii la o companie.

Acum un an şi ceva, Serghei Savin a participat cu mare succes la emisiunea Masterchef – un celebru concurs de bucătari de la PRO TV şi unde a primit şorţul, dar şi aprecierea celor din platou.

“Trebuia să gătesc, să-mi fac de mâncare, am învăţat şi mi-a plăcut. Sunt legat de Zalău, unde am oameni care m-au influenţat foarte mult, care mi-au format coloana vertebrală, ca să zic aşa. Zalăului îi sunt recunoscător pentru multe lucruri, dar momentan activitatea mea se desfăşoară în Cluj-Napoca. Nu elimin Zalăul din ecuaţiile mele, mi-aş dori să revin în oraşul mic şi liniştit şi să aduc o valoare în plus comunităţii prin activităţile mele”, spunea Savin după emisiune.

Joi dimineaţa, însă, polițiștii de la DIICOT Cluj, însoțiți de agenți de la celebra Agenție Antidrog (DEA) din Statele Unite ale Americii, au descins la domiciliile mai multor persoane din Cluj-Napoca acuzate că au pus la cale o rețea ce a vândut în SUA, droguri de mare risc în valoare de 55 de milioane de lei!?!

Între aceştia s-a aflat şi Serghei Savin. Fostul karateka de la CS Vidalis este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și scoatere din țară de droguri de mare risc.

Moldoveanul a fost dus la sediul DIICOT Cluj, unde a fost audiat în calitate de suspect, ceea ce arată că este învinuit în acest dosar penal.

Mai exact, fostul concurent de la masterchef, alături de alte persoane, este acuzat că a pus la cale o rețea prin care erau cumpărate medicamente cu efecte psihitrope de la farmacii din Cluj-Napoca și Bistrița, iar ulterior erau expediate și vândute în SUA.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat că membrii grupării infracţionale, organizată pe mai multe paliere, au intrat în posesia unor medicamente suspuse controlului special prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița-Năsăud, cu complicitatea unor farmaciști utilizând reţete falsificate, precum şi alte metode. Ulterior, membrii grupării infracţionale au preluat comenzi de la clienţi în sistem on-line (site-uri de farmacii online) printr-un ”call-center” ce funcționa în județul Cluj. În modul de operare se reţine faptul că membrii grupării simulau efectuarea unor controale medicale, întârindu-le convingerea clienţilor că au fost consultaţi de către un medic real, astfel aceştia lansând comanda de produse”, se arată într-un comunicat DIICOT.

Procurorii DIICOT susțin că banii ajungeau în România prin intermediul unor bănci și erau scoși de membrii rețelei.

„S-a reţinut că, prin circuitul infracţional, membrii grupului infracţional organizat au obținut aproximativ 55.000.000 de lei. Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A, prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale”, mai spus cei de la DIICOT.

224 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ARTE MARTIALE