Connect with us

Feminin

Jillian McVicker a lăsat Olimpia Cluj pentru prima ligă din Islanda!


„Portăriţa” americancă şi-a încheiat contractul cu multipla campioană a României şi a semnat cu UMF Selfoss, o echipă nou-promovată în elita fotbalului feminin din ţara insulară nordică


În vara anului trecut, tocmai după ce cucerise pentru a şaptea oară la rând titlul naţional, Olimpia reuşea atunci două transferuri surprinzătoare. Astfel, Jillian McVicker şi Hannah Leinert deveneau noile jucătoare ale formaţiei clujene, venite tocmai din Statele Unite ale Americii.

Cele două jucătoare şi-au demonstrat calităţii încă de la primele antrenamente şi s-au impus în echipa antrenată de Marius Suller şi ulterior, de Mirel Albon. Cele două transferuri au fost realizate pentru ca multipla campioană a României să aibă un parcurs cât mai îndelungat în Liga Campionilor.

Din păcate pentru Olimpia, parcursul în competiţia europeană nu a fost unul dorit, iar campioana României a părăsit Champions League în faza 16-imilor de finală, fiind eliminată de formaţia suedeză FC Rosengård.

În iarnă, contractele jucătoarelor americance au expirat şi deşi au existat discuţii cu conducerea Olimpiei Cluj pentru prelungirea acestora, până la urmă, McVicker şi Leinert s-au despărţit de campioana României.

După o perioadă petrecută acasă, în Statele Unite ale Americii, Jillian McVicker şi-a găsit un nou angajament. Astfel, „portăriţa” va apăra buturile formaţiei UMF Selfoss, grupare care tocmai a promovat în Pepsi League, prima ligă din Islanda.

Selfoss este un orăşel de aproape 7.000 de locuitori, iar echipa evoluează pe un stadion de 2.000 de locuri. Făcând o comparaţie cu Cluj-Napoca, putem spune că McVicker va avea parte de o experienţă inedită.

Campionatul din prima ligă islandeză va începe în primăvară, jucându-se pe un sistem primăvară – toamnă. Este un campionat cu 10 echipe, campioana se califică în Liga Campionilor, în timp ce ultimele două clasate retrogradează în 1 Deild Kvenna, liga secundă.

„Sunt mândră să anunţ că am semnat cu UMF Selfoss. Vom evolua în Liga Pepsi în această primăvară. Mulţumesc Michael Beatty şi PFC Sports Management, care lucrează fără întrerupere pentru ca visele mele să devină realitate. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără voi. Mulţumesc CFF Olimpia Cluj pentru oportunităţile, amintirile şi experienţele pe care mi le-ai oferit. Întotdeauna voi avea un loc special pentru România în inima mea. Sunt entuziasmată să încep acest nou capitol din cariera mea. Sunt recunoscătoare şi binecuvântată să fiu capabilă să-mi continui cariera, în timp ce călătoresc în locuri noi. Islanda, vin”, a postat Jillian McVicker pe o reţea de socializare.

141 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Feminin