


Două adolescente au ajuns la spital, la acest sfârșit de săptămână, după ce au fost acroșate de un autoturism. După impact, șoferul a părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției
Vineri în jurul orei 12, polițiști din cadrul Serviciului Rutier s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în dimineața acelei zile, în jurul orei 7.30, un bărbat de 44 ani în timp ce conducea autoturismul prin localitatea Derșida nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pătruns pe sensul opus de circulație și a acroșat două minore de 14, respectiv 16 ani, care se deplasau regulamentar în calitate de pietoni, după care a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla staționat.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a pietonilor.
După producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei fără încuviințarea Poliției, fiind identificat în scurt timp.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției.
