Connect with us

FOTBAL

DUMBRAVA NU RENUNȚĂ LA TITLU. Marius Pașca: “Obiectivul rămâne câştigarea campionatului. De aceea am și rămas la Dumbrava”


Retrospectiva turului din Liga a IV-a realizată de ziarul nostru a ajuns la ocupanta locului secundă, nimeni alta decât campioana Sălajului. Cu această ocazie, managerul clubului – Marius Paşca – se consideră nemulţumit de evoluţia echipei la unele partide şi aşteaptă ca returul să sună mult mai bine pe Gîlgău Arena


Pentru prima dată în istoria echipei, Dumbrava Gâlgău a reuşit să devină campioană în vara anului trecut. Gruparea antrenată de Marius Paşca a sperat şi la promovarea în Liga a III-a, dar Unirea Tăşnad s-a dovedit a fi un adversar incomod la baraj, iar campioana din judeţul Satu Mare a câştigat ambele partide şi a ajuns în eşalonul superior.

Dumbrava Gâlgău a început un nou sezon în Liga a IV-a, însă obiectivul fixat a fost din nou câştigarea campionatului şi încercarea de a promova. În acest sens, lotul a fost întărit cu câţiva jucători cu experienţă în Liga a III-a şi sub comanda lui Marius Paşca au ajuns Cristian Man, Alexandru Pop, Viorel Ionaşcu şi Daniel Supuran.

Cu patru victorii categorice în primele patru etape, campioana Sălajului  părea pregătită pentru primul derby cu Unirea Mirşid, însă în acest joc, elevii lui Marius Paşca au obţinut doar o remiză, deşi au evoluat pe teren propriu. Până pe final de tur, formaţia din Gâlgău Almaşului a mai avut mici emoţii în partidele cu AS Chieşd şi Barcău Nuşfalău, dar în cele din urmă a câştigat şi a avut din nou o serie de şapte victorii.

Ultima rundă din tur a însemnat şi prima înfrângere din acest campionat, în deplasarea de la Rapid Jibou, rezultat în urma căruia Dumbrava a încheiat turul la 3 puncte în spatele liderului.

“După transferurile pe care le-am făcut în tur, omogenitatea lotului a avut de suferit. Aş exagera dacă aş spune că sunt total nemulumit de parcursul din tur, însă m-a supărat evoluţia echipei la unele meciuri. Îmi pare rău că nu am câştigat jocul de pe teren propriu cu Unirea Mirşid, mai ales că am avut superioritate şi ocazii de gol, dar m-a supărat şi înfrângerea de la Jibou, unde noi am jucat prost, dar au fost şi greşeli mari de arbitraj”, ne-a declarat Marius Paşca.

Mult mai multe despre parcursul echipei Dumbrava Gîlgău în tur puteţi vedea în ziarul Sportul Sălăjean de miercuri, 17 ianuarie.

137 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL