Connect with us

FOTBAL

Benjamin Kuku s-a despărţit de FC Botoşani dar rămâne în Liga 1


Fotbalistul nigerian, cel care s-a remarcat mai întâi în tricoul celor de la FC Zalău, a fost împrumutat de gruparea moldavă în această iarnă la nou-promovata Sepsi Sfântu Gheorghe pentru care va evolua cel puţin până la vară şi pentru care a şi marcat într-un meci amical


Chiar dacă FC Zalău nu mai există de mai bine de şase luni, jucătorii importanţi care au trecut pe la gruparea de la poalele Meseşului încă activează la un nivel înalt. Aşa este şi Benjamin Kuku, nigerianul care a debutat în ligile superioare în tricoul “alb-albastru” în vara anului 2014, când a fost adus din Liga a IV-a Arad.

După doar un sezon petrecut la gruparea condusă de Ioan Morar, africanul Kuku a fost transferat de ASA Tg. Mureş, formaţie care în acea vreme era tocmai vicecampioana României!

La Târgu Mureş, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani a evoluat doar din 2016, el fiind împrumutat în primul sezon în liga secundă la Academica Clinceni.

La formaţia ardeleană, Kuku a jucat în 20 de meciuri în Liga 1 şi a marcat două goluri, iar în iarna trecută a fost transferat de FC Botoşani.

Un an de zile, talentatul fotbalist  din Nigeria a stat la gruparea din Moldova, iar în această iarnă conducătorii au decis să îl împrumute până în vară, mai ales după ce la Botoşani au fost realizate mai multe achiziţii importante.

Până la urmă, Kuku va juca tot în Liga 1, dar la Sepsi Sfântu Gheorghe, formaţie aflată pe penultimul loc în clasament şi care luptă acum pentru evitarea retrogradării.

De precizat că nigerianul a şi debutat cu gol în echipa antrenată de Eugen Neagoe, în amicalul  din Antalya, cu FC Kamza – locul 6 din Albania, încheiat la egalitate scor 1 – 1.

Într-un an de zile, Benjamin Kuku a jucat 21 de meciuri la FC Botoşani şi a reuşit să înscrie două goluri.

 

Mai multe amănunte pe acest subiect în ediţia ziarului Sportul Sălăjean de miercrui, 17 ianuarie 2018. 

312 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in FOTBAL