Connect with us

ATLETISM

ULTIMUL FINIȘ. “Olimpica” Daniela Cîrlan se retrage din activitate


La finalul unei cariere de succes de aproape 15 ani, în care a participat şi la două ediţii ale Jocurilor Olimpice, atleta de la CSM Zalău a decis să pună punct activităţii de sportivă de performanţă. “Am o vârstă şi a venit momentul să spun STOP”, a spus eleva antrenoarei Lorena Boberschi


Se spune că visul oricărui sportiv este acela de a ajunge la Jocurile Olimpice. Puţini însă îşi pot transforma visele şi în realitate. Atleta Daniela Cîrlan (n. 18 septembrie 1980) se poate lăuda că face parte din acea selectă listă de sportivi care au reuşit să ajungă la cea mai importantă competiţie de pe mapamond: Olimpiada!

 

Originară din Sibiu, Daniela Cîrlan s-a apucat de atletism pe când avea 12 ani. De-a lungul anilor, ea a practicat toate disciplinele atletice, dar s-a specializat pe marş, în anul 1999 devenind vicecampioană europeană de juniori la proba de 5.000m marş! Mai apoi, în anul 2004, Cîrlan s-a aflat la startul probei de 20 de kilometri marş de la Jocurile Olimpice de la Atena.

Revenită din Grecia, atleta a schimbat macazul şi a început să concureze la probele de alergare pe distanţe mari. După trei ani de muncă, a venit şi primul rezultat notabil, clasându-se în TOP 10 la Maratonul de la Berlin din 2008. Trei ani la rând, a fost campioană naţională, pentru ca în anul 2012 să fie legitimată la CSM Zalău, acolo unde a continuat performanţa la individual, dar şi cu echipa în care s-a aflat şi prietena ei – Paula Todoran.

Sub culorile clubului din Sălaj, sibianca a reuşit să “bifeze” încă o participare la Olimpiadă, fiind inclusă în lotul României pentru ediţia din anul 2016, ce a avut la Rio de Janeiro. Tot în anul 2016, Cîrlan a devenit vicecampioană naţională la maraton. Pentru aceste performanţe, sportiva de la CSM Zalău a fost premiată şi recompensată de Primăria Zalău cu un CEC în valoare de 5.000 de lei.

Ajunsă la 37 de ani, după aproape 15 ani de activitate şi sacrificii, atleta a început să se resimţită la spate, dar şi la articulaţii, astfel că în anul 2017 nu a mai reuşit să participe la competiţii, deşi ea a vrut să să ia startul la Campionatul Naţional de Maraton.

Luând în calcul toate laturile, Daniela CÎrlan a decis să se retragă din activitatea sportivă de performanţă, iar decizia a fost anunţată oficial la începutul anului 2018.

“Am ajuns la o vârstă şi a venit momentul în care să spun STOP. Vreau să mă pot bucura de familie, să mă pot bucura de sărbători, să pot mânca şi eu sarmale ca un om obişnuit, să schiez şi să joc tenis. Toate acestea, nu le poţi face când practici un sport de performanţă. De exemplu, nu poţi merge pe pârtia de schi, când tu ştii că ai concurs. Cel puţin, aşa consider eu că trebuie să gândească un sportiv cu minte de nivel olimpic”, a spus Daniela Cîrlan pentru ziarul Sportul Sălăjean.

Aşadar, atletismul românesc pierde încă un sportivul de valoare, la fel şi CSM Zalău, grupare pentru care ea a alergat cu succes în ultimi cinci ani.

“În carieră, am cucerit vreo 25 de medalii de aur, dar cele mai importante au fost participările la Jocurile Olimpice şi timpul de  2h36 de la Maratonul din Berlin. Acum, pe final vreau să mulţumesc celor de la CSM Zalău pentru susţinere şi faţă de care am doar cuvinte  numai de bine. Acum, sunt profesor la Şcoala Româno-Finlandeză din Sibiu şi antrenor la clubul sportiv ACS Da”, a concluzionat atleta.

229 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM