Connect with us

BOX

Toate pugilistele de la CSM Zalău, de la Campionatul Naţional, în semifinale!

Elevele lui Ioan Popa şi Ioan Dragoş au cucerit medalii, dar fără să intre în ring măcar, o dată!!!  Gabriela Pintea este prima zălăuancă, ce a câştigat  primul meci de la Buzău

Delegaţia sălăjeană alcătuită din 16 sportive şi antrenorul Ioan Popa, deplasată la Buzău de la sfârşitul săptămânii trecute, pentru ediţia din acest an a Campionatului Naţional de fete.

La start s-au aliniat 114 pugiliste de la mai multe cluburi din ţară. Practic, până acum fiecare sportivă şi-a trecut în cont câte o medalie. „Prezenţa este foarte scăzută la competiţie aceasta din pricina că drumurile au fost închise cu o zi înaintea începerii campionatului, din cauza zăpezii. Noi am avut noroc, că am pornit mai repede. Clubul nostru participă cu 16 fete, 10 sunt elevele mele şi 6 sunt fetele antrenorului Ioan Dragoş”, ne-a declarat antrenorul Ioan Popa.

Toate cele 16 sălăjence au avut noroc la tragerea la sorţi de marţi, deoarece toate vor boxa în semifinale. „Pot spune că am avut noroc foarte mare deoarece toate fetele vor lupta doar în semifinale. Puteau să cadă în preliminări, dar norocul a fost de partea noastră”, ne-a adăugat Ioan Popa.

În cursul zilei de marţi, după sedinţa tehnică, trei din pugilistele de la CSM Zalău au urcat în ring.  Prima a fost Andreea Bucsi, care a urcat în ring la categoria 54kg.- tineret, unde cu Ileana Doder (CSM Buzău). A doua pugilistă care s-a luptat la categoria 64 kg – tineret este Diana Chiş, care a pierdut în faţa sportivei Roxana Pătraşcu (Panduri Târgu Jiu). „Diana a pierdut cu o decizie discutabilă. Toată lumea prezentă în sală a obiectat”, a mai adăugat antrenoul Popa.

Ultima sportivă din Zalău, care a urcat în ring, marţi, a fost Gabriela Pintea (cat. 69 kg). Zălăuanca le-a răzbunat pe colegele ei după un meci bun, în care a bătut-o la KO pe Ionela Baciu, de la Bistriţa. Gabriela s-a calificat în finala competiţiei unde o va întâlni pe Mihaela Cosma, de la CSM Botoşani.

În cursul zilei de miercuri, şi junioarele de la CSM Zalău au urcat în ring, la Buzău, însă, antrenorul a spus deja că nu are aşteptări de la junioare, din cauza faptului că adversarele sunt foste medaliate la Campionatele Naţionale.

Meciurile de miercuri:

Junioare 46 kg.:

–    Renata Boroş de la CSM Zalău – Ileana Balgoceanu de la CSM Buzău

–    Henrietta Torkos de la  CSM Zalău  – Florina Radu de la CSM Slatina

Junioare 48 kg.:

     – Naomi Ciurpe de la CSM Zalău – Elga Maximi de la CSM Baia Mare

Junioare 60 kg.:

–    Anamaria Rusu de la CSM Zalău – Laura Patcu de la CSM Iaşi
 

137 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX