Connect with us

DIVERSE

Competiţie inedită de minifotbal, la Măerişte


Cupa ”Primăriei” organizată la Măerişte a strâns la start cinci echipe din comună, iar competiţia a fost câştigată de către formaţia din Giurtelecu Şimleului


În comuna Măerişte, fotbalul are o tradiţie şi cu puţini ani în urmă, existau două echipe în campionatele organizate de AJF Sălaj, una chiar în Liga a IV-a.

Chiar dacă în momentul de faţă, comuna nu mai are reprezentantă în fotbalul sălăjean, la Măerişte se pune accentul pe sport şi drept dovadă în comună există o sală de sport modernă şi două terenuri cu suprafaţă sintetică.

Tinerii mai menţin vie mişcarea sportivă, iar în sprijinul lor este de fiecare dată Primăria şi Consiliul Local, mai ales că primarul Vasile Lazăr este un mare iubitor de sport şi de fotbal.

Astfel, în a treia zi de Crăciun, în sala de sport din Măerişte s-a organizat Cupa ”Primăriei” la care au participat cinci formaţii din comună: Măerişte, Giurtelecu Şimleului, Doh, Uileacu Şimleului şi Criştelec.

S-a jucat după sistemul ”fiecare cu fiecare”, iar la final, pe primul loc s-a clasat echipa din Giurtelecu Şimleului (cu trei victorii şi o remiză), care a fost formată doar cu jucători din satul respectiv. În lot au fost şi fotbalişti cu experienţă, precum Andrei Chiş sau Răzvan Gal, care activează la echipe importante din judeţ.

La final, primăria şi consiliul local a pus la dispoziţie şi premii, iar toate participantele au primite cupe, diplome, medalii şi mingi.

Clasament final:

1.Giurtelecu Şimleului

2.Măerişte

3.Doh

4.Criştelec

5.Uileacu Şimleului

Giurtelecu Şimleului: Adrian Breazdău – Marius Păcurar, Peter Silviu, Denis Chiş, Ionuţ Sabău, Răzvan Gal, Mircea Chiş, Cosmin Gal, Adrian Busuioc, Ionuţ Gal şi Andrei Chiş.

236 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE