Connect with us

BOX

Prima sală privată de box la Zalău!

De-a lungul anilor, pugilismul sălăjean a dat mai mulţi campioni naţionali. În 1975, Nicolae Bumb cucerea primul titlu de campion naţional pentru judeţul nostru, la categoria juniori. Au urmat apoi Doru Gâmbuluţ (unul la juniori şi unul la tineret), Lucian Goia şi Adrian Săuca (ambii la tineret) şi Maior Attila (de două ori la juniori). Cel mai reprezentativ boxer a fost, însă, Virgil Meleg, care are în vitrina cu trofee cinci medalii de aur: una la juniori, una la tineret şi trei la seniori! În palmaresul său regăsim şi alte rezultate de excepţie, precum Cupa României sau cele patru medalii de la Centura de Aur – cel mai important turneu internaţional găzduit vreodată în România. Component al loturilor naţionale de juniori, tineret şi seniori, Virgil a fost unul dintre pugiliştii care au pus mari probleme fraţilor Simion, în anii ‘90, când aceştia erau consideraţi printre cei mai valoroşi pugilişti ai României. Este memorabil meciul din 1994, când Virgil Meleg l-a învins în ring pe Leonard Doroftei, în cadrul unei acţiuni de selecţie pentru lotul naţional. Cum cărţile erau făcute pentru cel care avea să devină campion mondial, arbitrii au fost nevoiţi să-l scoată învingător pe Doroftei, dar ambii boxeri au fost opriţi la lot.

Anul 2003 a însemnat pentru Virgil Meleg finalul carierei de performanţă. Sigur, valorosul pugilist nu putea rămâne departe de ring, astfel că a continuat să boxeze la profesionişti, unde a adunat deja 36 de meciuri, următorul fiind programat chiar pe data de 8 mai, la Roma.

Fostul campion naţional are, însă, un alt vis: vrea să descopere campionii de mâine şi să le îndrume paşii spre marea performanţă. Cu mari eforturi financiare, Meleg a reuşit să amenajeze la Zalău o modernă sală de box, unde doreşte să pregătească viitorul de mâine al pugilismului sălăjean. Chiar la începutul acestei săptămâni, deasupra Spălătoriei XXL (la mansardă) a fost inaugurat CLUB BOX MLG, unde sunt aşteptaţi toţi simpatizanţii acestui sport. “Am văzut că, în ultimul timp, Zalăul a avut destul de puţine performanţe, astfel că am hotărât să mă implic în inaugurarea unei săli, unde să descopăr noi talente. Boxul mi-a dat foarte multe satisfacţii profesionale, iar acum vreau să întorc acest gest. Intenţionez să cresc o grupă de copii, cu care să particip mai apoi la competiţii oficiale”, ne-a declarat Meleg, care a ţinut sţ precizeze că sala nu e doar pentru cei care doresc performanţă, ci şi pentru amatori, indiferent de sex şi de vârstă. Fostul campion crede că va colabora bine cu antrenori de la CSM Zalău, club la care s-a consacrat. “Aici nu e vorba de concurenţă, ba chiar vreau să ne ajutăm reciproc şi să organizăm împreună cât mai multe gale”, a precizat Meleg, care aşteaptă implicarea financiară în acest proiect a oricărui iubitor al sportului şi al boxului.                          Călin ONICAŞ

587 Vizualizari
Loading...
3 Comments

3 Comments

  1. ionica fazekas

    30 November -0001 at 0:00

    bravo vecine si bafta multa

  2. torok istvan

    7 June 2011 at 10:33

    salut sintem o echipa de juniori din ungaria,vrem sa luam legatura cu voi.astept numar de e-mail

  3. Tony

    14 July 2016 at 20:48

    Am 15 ani si as vrea sa ma inscriu la clubul de box si as dori mai multe detali

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX