Connect with us

CUPA ROMANIEI

Rezultate, marcatori şi alte ştiri, din Cupa României de minifotbal

Surprizele se ţin lanţ în Cupa României. Grupările din ligile inferioare dau o replică pe măsură formaţiilor din primul eşalon

Faza a III-a din Cupa României a debutat la finalul săptămânii trecute cu meciuri de-a dreptul interesante. Competiţia surprizelor, cum este ititulată această întrecere a oferit câteva rezultate care au uimit pe toată lumea. Sigur, în unele meciuri favoritele s-au impus, dar în evidenţă ies rezultatele reuşite de echipele mai mici, care s-au bătut de la egal la egal cu echipe de primă ligă.

În Grupa A, liderul campionatului, Euro Glia a tremurat serios pentru trei puncte în meciul cu Dodecor Cehu, formaţie care este una din surprizele plăcute ale Cupei României. Chiar dacă formaţia din Nuşfalău a avut două goluri avans, Cosmin Ardelean şi compania nu s-au dat bătuţi şi au reuşit să se apropie la un gol de adversari. Nu s-a putut mai mult, însă formaţia condusă de Ovidiu Negrea a părăsit terenul cu capul sus. Salamandra nu a avut nici o emoţie în faţa celor de la Simion Bărnuţiu. Practic, meciul a fost decis de Claudiu Pop şi Vasile Nuţiu, care au bombardat poarta adversă cu câte şase goluri fiecare.

Grupa B nu a adus nici o surpriză. Focus a trecut la scor de colega din Liga a II-a, Nuovaenergia. Ilie Ardelean şi compania nu au dat şanse adversarului, iar poarta apărată de Gheorghe Mărcuş a rămas intactă. Cristal Grup Românaşi a rezistat o repriză în faţa celor de la Europan. După pauză, gruparea lui Adrian Pop a încasat două goluri şi nu s-a ales cu niciun punct, deşi îşi punea mari speranţe de la acest meci.

Mulţi ar fi spus că debyul primei etape din Cupa României ar fi confruntarea dintre Fan Courier şi Autovip, din Grupa C. În cele din urmă, meciul nu s-a mai disputat din cauza faptului că Autovip nu s-a prezentat, iar gruparea condusă de Radu Ionuţaş s-a ales cu trei puncte, dar şi cu un golaveraj bun. Celălalt meci al grupei a oferit un spectacol fotbalistic. Întărită cu câţiva jucători de la formaţia a doua, echipa “ziariştilor” a început prost meciul. La un moment, Logisitc avea patru goluri avans şi nimeni nu mai credea într-o revenire a echipei din prima ligă. Cu portarul Marius Gog în mare formă, Sportul Sălăjean a avut o revenire de senzaţie şi la finalul timpului regulamentar tabela indica egalitate. S-a trecut la loviturile de departajare, unde gruparea condusă de Călin Onicaş a fost mai pragmatică şi s-a impus la limită. Golul victoriei a fost marcat chiar de către portarul Marius Gog, care a făcut un meci de senzaţie, reuşind să pareze patru lovituri de la 7 m. Una a fost apărată în timpul regulamentar, iar trei dintre ele în momentele decisive la departajare.

Grupa D a fost plină de surprize. Echipele din Liga a II-a, au dat o palmă celor din primul eşalon. Cavalerii s-a impus la limită în faţa revelaţiei primei ligi. Poli Ip s-a văzut îngenunchiată de echipa arbitrilor care, l-au avut pe Andrei Filip în mare formă. După câteva minute de la fluierul de start, “Liza” a prins un şut din propria jumătate de teren!, care nu anunţa nimic, dar în cele din urmă mingea l-a păcălit pe Banto Istvan şi s-a oprit în plasă. Oros Rudolf a restabilit rapid egalitatea şi totul se juca în continuare. În repriza a doua acelaşi Filip a mai avut o execuţie care i-a lăsat mască pe toţi. În urma unei lovituri libere de la mijlocul terenului, talentatul jucător a prins o “ghiulea” care l-a lăsat mască pe portarul advers. Gruparea condusă de Tunyogi Ferencz se impune la limită în faţa unei grupări care a făcut furori în prima ligă. Nici Vladis Crişeni nu s-a lăsat mai prejos. Chiar dacă a întâlnit o formaţie de primă ligă, gruparea condusă de Marin Dobocan nu a avut milă. La pauză, Creaca Jac avea avans de două goluri şi nimic nu anunţa ce se va întâmpla a doua repriză. Sorin Iacob şi compania au marcat în mai puţin de trei minute, 3 goluri şi au întors soarta meciului de la 6 – 5 pentru formaţia lui Samir Sabou. Pe final Creaca Jac a mai marcat un gol, însă nu s-a mai putut întâmpla nimic.

În Grupa E, Trans Oşanu nu s-a lăsat mai prejos, chiar dacă a întâlnit o grupare de primele locuri în Liga I. Meciul a fost tensionat, s-a jucat la ambele porţi, iar la pauză s-a terminat la egalitate. Nici repriza secundă nu a stabilit echipa câştigătoare, astfel s-a trecut la loviturile de departajare. Mobil Team a fost mai exactă decât gruparea condusă de Ioan Antal şi a contabilizat două puncte. Level X nu s-a obosit pentru cele trei puncte din meciul cu Atletico BDU, deoarece gruparea condusă de Ovidiu Buduşan nu s-a prezentat la meci.

În Grupa F, Diesel Pub a trecut la pas de Mobil Team II, cu o victorie la nouă goluri diferenţă. Adrian Kis a străpuns poarta adversă de nu mai puţin de trei ori, şi gruparea condusă de Adrian Buda porneşte cu dreptul în cursa pentru calificarea în fazele superioare. FC Dacia continuă să impresioneze prin jocul colectiv şi reuşeşte să treacă cu brio de  Adorianis, care nu a se regăseşte nici în Cupa României. Experienţa jucătorilor din lotul echipei conduse de Adrian Indrieş şi-a pus amprenta. Dar şi faputul că provin din prima ligă, unde au făcut o figură frumoasă.

Grupa G a adus rezultate aşteptate. Prosperlux nu a avut emoţii în faţa echipei din Liga a II-a, Vulturii Hida. Ovidiu Moldovan a perforat poarta adversă de trei ori pentru o victorie categorică a echipei conduse de Ovidiu Å¢urcaş. Singura echipă din Liga a IV-a, United Team nu a putut emite pretenţii în faţa celor de la Golden Gate. Pe alocuri, Alin Ştirb şi compania s-au ridicat la nivelul adversarului, dar nu au putut mai mult. Csoka Gabor şi compania s-au desprins în repriza secundă pentru o victorie la cinci goluri diferenţă.

Surpriză de proporţii în Grupa H, unde Queen Victory a răpus campioana judeţului şi deţinătoarea Cupei României. S-a terminat 4 – 4 ca la teatru după fluierul final. Din tabăra echipei care provine din Liga a III-a, Ciprian Pavel a hărţuit poarta adversă reuşind să marcheze  toate cele patru goluri. La loviturile de departajare, gruparea condusă de Cosmin Costea a fost mai exactă şi s-a impus în faţa mult mai titratei adversare. Merită felicitări tânăra echipă din Liga a III-a, care în scurt timp a făcut un salt simţitor. Nici Raton nu s-a speriat că se duelează cu o formaţie de Liga I. Chiar dacă Zona a început bine şi a deschis scorul, formaţia lui Kiss Attila a maract 11 goluri consecutiv, dintre care şase au fost marcate de Szigyarto Zsolt.

 

Rezultatele şi marcatorii primei etape, din grupele principale

    Grupa A:

Salamandra – Simion Bărnuţiu       14 – 4 (6 – 0)

Au marcat: Vasile Nuţiu (6), Claudiu Pop (6), Artur Ciontoş şi Marius Grigore, respectiv Claudiu Barbur (3) şi  Szabo Norbert

Euroglia – Dodecor Cehu Silvaniei   3 – 2 (3 – 1)

Au marcat: Orban Robert (2) şi Gabor Gabor,  respectiv Ştefan Constantinescu şi Claudiu Ardelean

    Grupa B:

Europan Sărmăşag – Cristal Grup Românaşi 3 – 1 (1 – 1)

Au marcat: Varga Josef (2) şi Andrei Chiş, respectiv Vendelin Brânduşan

Focus – Nuova Energia                    8 – 0 (3 – 0)

Au marcat: Cristian Chiş (3), Ioan Magdaş (2), Ilie Ardelean (2) şi Adrian Dobocan

    Grupa C:

Logistic – Sportul Sălăjean 5 – 5 ( 4 – 1)7-8 d.l.p

Au marcat: Alin Paşca (3), Adrian Indrecan şi Cosmin Paşca, respectiv Radu Pop (2), Bogdan Cuceu (2) şi Lucaks Levente

Fan Curier – Auto Vip  6 – 0        – neprezentare

    Grupa D:

AS Creaca Jac – Vladis New Mob Crişeni 7 – 8 (4 – 2)

Au marcat: Răzvan Sabău (2), Cosmin Fechete, Ionuţ Pripon, Alexandru Pripon, Vasile Popa şi Nagy Attila  (autogol), respectiv  Sorin Iacob (5), Ioan Breban (2) şi Nagy Attila

Poli Ip – Cavalerii                          1 – 2 ( 1 – 1)

Au marcat: Rudolf Oros, respectiv  Andrei Filip (2)

    Grupa E:

Mobil Team – Trans Oşanu 4 – 4 (2 – 2) 2 – 1 după 7 m.

Au marcat: Liviu Islamovici (2), Florin Kordiş şi Remus Trif,  respectiv Alex Şerban (3) şi Ioan Antal

Atletico BDU – Level X 0 – 6      – neprezentare

    Grupa F:

FC Dacia Zalău – Adorianis             5 – 0 (2 – 0)

Au marcat: Bogdan Ember (2), Cristian Prune, Codruţ Buciuman şi Andrei Ardelean

Diesel Pub – Mobil Team II            10 – 1 (2 – 0)

Au marcat: Adrian Kis (3), Adrian Ignat (2), Adrian Buda (2), Alin Sabău, Nicu Maxim şi Flaviu Maioş, respectiv Andrei Dalnoki

    Grupa G:

Golden Gate – United Team             8 – 3 (3 – 1)

Au marcat: Csoka Gabor (4), Ionuţ Berbecar (3) şi Beni Iorga, respectiv Octavian Pop, Kapronczai Tiberiu şi Călin Berche

A & D Prosperlux – Vuturii Hida    6 – 3 ( 5 – 2 )

Au marcat: Ovidiu Moldovan ( 3 ), Cosmin Balmuş, Paul Domocoş şi Alex Turcu, respectiv Cristian Unguruşan şi Dan Nica

    Grupa H:

Autoland Hosu – Queen Victory 4 – 4 (1- 1) 5-6 d.l.p.

Au marcat: Mihai Gaidoş (2), Claudiu Murg şi Ionuţ Jeler, respectiv Ciprian Pavel (4)

Zona – Raton Ratin                       1 – 11 (1 – 1)

3.    Au marcat: Răzvan Sălăjean, respectiv  Szigyarto Zsolt (6), Ioan Sztan (3) şi Titus Cătană (2)

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in CUPA ROMANIEI