Connect with us

Ştiri din Sălaj

Accident grav pe Meseş. O maşină în care se aflau doi tineri a intrat sub un TIR!


Nefericitul eveniment s-a petrecut joi dimineaţă în apropiere de Zalău, iar în urma impactului trei persoane au fost rănite, dintre care una a fost transportată la UPU SMURD Zalău


Evenimentele neferite continuă pe drumurile sălăjene. După nenorocirea petrecută la Sîg, când un tânăr de 18 ani, băut şi fără permis de conducere, a intrat într-un grup de persoane din care a rezultat moartea unui băiat de 23 de ani şi rănirea altor două persoane, un nou eveniment rutier a avut loc în judeţul nostru.

Astfel, joi dimineaţa un tânăr în vârstă de 22 de ani, din Zalău se afla la volanului unui Ford, având în dreapta sa o persoană de sex feminin, de 18 ani.

În jurul orei 6.32, tânărul şofer se deplasa cu maşina pe Drumul Naţional 1F (km 80 + 243) şi nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, părăsind carosabilul.

Partea cea mai urâtă a fost că Fordul odată ce a părăsit partea carosabilă a intrat în coliziune cu un TIR, parcat regulamentar. În urma impactului a rezultat rănirea a trei persoane.

Pompierii zălăuani au fost solicitaţi să intervină la accidente, iar la faţa locului a ajuns un echipaj SMURD şi un echipaj al ambulanţei. Dintre cele trei victime, două au primit îngrijiri la faţa locului, în timp ce a treia a fost transportată la UPU SMURD Zalău.

Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui eveniment.

“Joi, 28 decembrie, la ora 6.32, un tânăr de 22 de ani, din Zalău, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Național 1F (Km 80+243), din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-un ansamblu de vehicule, care se afla parcat regulamentar”, a spus Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj