Connect with us

ATLETISM

Paula Todoran a revenit “acasă” şi a vizitat Şcoala Gimnazială din Românaşi. GALERIE FOTO


Atleta a fost invitată să facă parte din programul lansat de către MTS, “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”, care astăzi a ajuns şi la şcoala din comuna Românaşi


Recent, Ministerul Tineretului şi Sportului a lansat un nou program, intitulat “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate”. Acest program a ajuns cu succes şi în judeţul Sălaj, prin DJST Sălaj.

Astfel, prima şcoală în care a luat fiinţă acest proiect a fost Şcoala Gimnazială nr.1 Cuzăplac, primul sporitv care a luat parte la acest program fiind Călin Marincaş, cel mai bun sportiv al judeţului la categoria sporturi neolimpice anul trecut.

Adrian Fărcaş, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Sălaj, alături de Călin Marincaş au vizitat şi Liceul Tehnologic “Liviu Rebreanu” Hida, acolo unde elevii şi-au manifestat dorinţa de a-l vedea pe Marincaş în acţiune.

Vineri, 12 decembrie, “Campionii României în şcoală, liceu şi universitate” a ajuns şi în comuna Românaşi. De această dată, sportivul participant a fost diferit. Astfel, Paula Todoran, cea mai bună sportivă a judeţului Sălaj la probele olimpice în ultimii ani a acceptat să vină în faţa elevilor pentru o discuţie despre sport, şi nu numai.

Originară din comuna Românaşi, atleta de la CSM Zalău s-a arătat încântată de invitaţie şi astfel a participat cu mare drag la acest program. Să spunem că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, iar alţi sportivi din judeţ vor lua parte din acest program.

Reamintim faptul că în acest final de an, precum şi în anii anteriori, Paula Todoran a fost desemnat cel mai bun sportiv de la CSM Zalău, precum şi cel mai bun sportiv al judeţului Sălaj în anul 2017, la sporturile olimpice.

“Vom continua acest proiect şi îi vom invita pentru a dialoga cu elevii pe cei mai reprezentativi sportivi ai judeţului nostru şi în alte unităţi de învăţământ din Sălaj. Mulţumim Şcolii Gimnaziale din Românaşi pentru faptul că ne-au primit cu mare drag pentru a discuta despre sport şi despre importanţa practicării sportului”, a declarat Adrian Fărcaş.

 

532 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ATLETISM