Am citit săptămâna trecută o ştire, precum că Lică Jula are gânduri de retragere din sportul pe care l-a practicat cu atâta succes până la vârsta de 37 ani. Este o ştire care pe mine mă întristează, dar mă şi bucură. Mă întristează deoarece, dacă într-adevăr Lică îşi va pune ghetele în dulapul cu amintiri, nu vom mai putea să admirăm jocul practicat de acesta, dârzenia cu care lupta pentru fiecare minge, plasamentul de care dădea dovada în timpul jocului, exemplul care era pentru mai tinerii lui colegi.

Pe de altă parte, mă bucur pentru că, iată-l pe Lică ajuns la capăt de drum, şi deşi are unele probleme de sănătate, se retrage după o carieră de toată lauda, cu multe meciuri în Liga I, cu banderola de căpitan al CFR-ului din Cluj pe mână şi cu momentul de vârf al carierei, chemarea la echipa naţională a României, în CV-ul personal. Şi ce este mai important, poate privi cu mândrie şi mulţumire în urmă. Câţi dintre noi putem spune acelaşi lucru în profesia noastră? Mă opresc aici şi promit să revin dacă retragerea va avea loc, deocamdată fiind doar o intenţie.