Connect with us

Ştiri din Sălaj

Avem autostradă, însă nu putem circula pe ea! Abia în 2019 sălăjenii se vor putea urca de la Nădăşelu pe şosea


Abia la finele anului 2018, începutul anului 2019 se va putea circula pe autostrada Gilău – Nădăşelu, care este finalizată, însă nu este legată de celălalt tronson spre Câmpia Turzii. Acesta este cel mai apropiat tronson de judeţul Sălaj


Autostrada Gilău-Nădășelu, va putea fi folosită numai din 2019 pentru că numai atunci va fi dat în folosinșă podul care să lege drumulde A3, Gilău – Câmpia Turzii.

 

”Am semnat contractul, am dat ordinul de începere a lucrărilor și spre finalul anului viitor va fi finalizat acest pod pentru a fi operabilă această autostradă pe care dvs o catalogați ca și muzeu”, a declarat Ștefan Ioniță, directorul CNAIR, prezent la Cluj-Napoca la semnarea protocolului de colaborare între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și localitatile Cluj-Napoca, Gilău, Florești și Apahida în scopul elaborării studiului de fezabilitate și a documentației tehnice necesară pentru emiterea autorizației de construire pentru obiectivul de investiții ”Drumul Trans-Regio Gilău-Apahida, TR Feleac (Centura Metropolitană Gilău-Apahida)”.

 

Autostrada ”muzeu”, Gilău-Nădășelu, este terminată, dar nu poate fi folosită.

”A3 Gilău-Nădășelu, un muzeu de autostradă de 8,7 km. Lotul este gata de la începutul lunii noiembrie 2017 însă nu vom putea circula pe aici decât prin septembrie 2018, după ce este gata podul/viaductul Gilău care va conecta acest tronson de restul Autostrăzii A3”, precizează cei de la Asociația Pro Infrastructură.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in Ştiri din Sălaj