Connect with us

ALTE SPORTURI

Culturiştii şimleuani s-au întrecut la Cupa „1 Decembrie”


CS Gold Gym Şimleu Silvaniei a fost gazda competiţiei la „împins-culcat”, desfăşurată pe mai multe categorii de vârstă şi greutate


1 Decembrie a fost o zi de sărbătoare pentru România, fiind sărbătorită cu parade militare care mai de care mai spectaculoase şi mai frumose. Ei bine, la Şimleu Silvaniei, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită şi printr-un alt mod. Pe lângă parada tradiţională, oraşul de la poalele Măgurii a găzduit şi o competiţie de culturism.

Dacă în 1 Decembrie, şimleuani au avut posibilitatea să iasă pe străzile oraşului pentru a urmări parada militară, sâmbătă, CS Gold GYM Şimleu a propus un nou eveniment, de această dată unul sportiv şi a organizat o nouă ediţie a Cupei „1 Decembrie” la Culturism. Competiţia se doreşte să devină una tradiţională şi de câţiva ani se desfăşoară regulat.

În sala „Gold Gym”, sportivii de la CS Gold Gym Şimleu s-au întrecut la proba „împins-culcat” la diferite categorii de vârstă şi de greutate. Astfel, competiţia s-a desfăşurat la juniori mici şi juniori mari, precum şi la seniori, categoria 75 kg şi +100 kg, fiind un real succes pentru clubul şimleuan.

Cei mai buni sportivi au fost Vasile Grecu, Vlad Pop, Rozsos Raul şi Răzvan Pop, cei patru cucerind primul loc la categoriile la care au concurat. Să spunem că la final, Ioan Laslo – preşedintele CS Gold GYM, i-a premiat pe participanţi cu diplome şi medalii. „Vreau să-i felicit pe băieţi pentru rezultatelle obţinute”, a spus la finalul competiţiei Ioan Laslo.

Pentru culturiştii şimleuani urmează un eveniment imporatant, având în vedere că în data de 15 decembrie se va întruni lotul în vederea pregătirii pentru anul competiţional 2018.

165 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI