Connect with us

DIVERSE

SPECIAL. Cu deputatul Lucian Bode în unsprezecele de start, echipa parlamentarilor a devenit vicecampioană balcanică! GALERIE FOTO şi VIDEO


Reprezentanta de fotbal a parlamentului a participat cu succes la Campionatul Internațional de Fotbal din Antalya, acolo unde a ajuns în finală, ocupând locul secund. Din păcate pentru demnitarul sălăjean, performanţa a cerut şi sacrificii, astfel că preşedintele PNL Sălaj s-a accidentat destul de serios, devenind pacientul reputatului doctor, Pompiliu Popescu


În Senat şi în Camera Deputaţilor, parlamentarii din opoziţie cu colegii de la guvernare şi-au tot dat la picioare, adică s-au tot faultat, ca să vorbim în termeni fotbalistici. Interesant, însă, că atunci când este vorba despre “sportul rege”, demnitarii uită de culoarea politică şi sunt prieteni – ba chiar colegi, în echipa parlamentarilor! Astfel, de ani buni, reprezentativa de fotbal a Parlamentului participă cu succes la diferite competiţii din ţară şi din străinătate, dar la meciuri de gală.

De fapt, şi iubitorii sportului din Sălaj au avut posibilitatea de a-i vedea la muncă pe aleşii noştri din forul legislativ, cu ocazia unor partide de gală. De fiecare dată, prezenţa acestora în judeţul nostru s-a datorat deputatul PNL din Sălaj – Lucian Bode, cel care este şi unul dintre oamenii de bază a echipei.

Altfel spus, parlamentarii au fost prezenţi la poalele Meseşului în ultimii opt ani consecutiv, ultima dată chiar în acest an, cu ocazia Cupei “Viitorul”, când în ecuaţie au intrat şi jucători emblematici din fotbalul românesc, precum Belodedici, Dănuţ Lupu, Mihail Majearu, Neluţu Sabău, Ionel Ganea sau Florentin Petre.

Ca urmare a invitaţiei venită de la Clubul Sportiv al Parlamentului Turciei, recent – mai exact în perioada 17 – 20 noiembrie, “fotbaliştii” noştri din Parlament au fost prezenţi la Campionatul Internaţional de Fotbal din Antalya. Altfel spus, un fel de Campionat Balcanic, la care au participat reprezentantele parlamentului din România, Turcia, Ungaria, Georgia, Ucraina şi Polonia.

“Tricolorii” au fost repartizaţi într-o grupă alături de Georgia şi Ucraina, pe care a şi câştigat-o. Ajunsă în finala mare, echipa parlamentarilor pregătită de celebrul Gheorghe Mulţescu s-a duelat pentru trofeu cu Turcia. Deşi s-au pregătit temeinic timp de două luni sub comanda fostului tehnicianul de la Dinamo Bucureşti sau CSU Craiova, Lucian Bode şi compania au fost obligaţi să părăsească învinşi terenul. Cu toate acestea, parlamentarii noştri au revenit acasă cu un trofeu mai mic, dar şi cu titlul de vicecampion balcanic!

Pentru deputatul de Sălaj, competiţia din Antalya a fost a patra întrecere fotbalistică la care participă în afara graniţelor, după turneele din Turcia (anul 2009), Ungaria (2011) şi Spania (2013).

“Este o onoare pentru mine să reprezint România şi-n calitatea de component al echipei naţionale de fotbal a parlamentului României. O fac cu mare plăcere de fiecare dată, chiar dacă uneori există şi mici neplăceri, cum a fost şi accidentarea suferită recent. Nimic nu se compară însă cu momentul în care ţi se intonează imnul, atunci când simţi mai mult decât oricând mândria de a fi român şi mulţumirea faptului că prin activitatea pe care o desfăşori aduci beneficii ţării din care provii”, ne-a declarat Lucian Bode.

Performanţa cere sacrificii. Lucian Bode s-a accidentat!

Deputatul de Sălaj a făcut o întindere de ligamente în Turcia, care a determinat şi absenţa sa ca oficial la manifestările de Ziua Naţională

Din păcate, “sportul rege” nu i-a adus doar satisfacţii deputatului de Sălaj. Astfel, Lucian Bode s-a accidentat destul de grav la picior, tocmai în timpul finalei din Antalya! Deşi s-a resimţit şi a acuzat dureri, parlamentarul nostru s-a dus la doctor doar după o săptămână.

“Am fost tratat de medicul Pompiliu Popescu (n.r. fostul medic al Naţionalei), cu care am o relaţie de mare respect. De fapt, eu am mai avut o ruptură de ligamente, iar domnul doctor m-a pus pe picioare. De data aceasta, este vorba despre o întindere de ligamente şi doctorul Popescu mi-a dat un tratament de vreo 10 zile, după care sper să îmi revin. Oricum, o să fac şi un RMN, pentru a evita orice complicaţii”, ne-a spus Lucian Bode.

 


Delegaţia echipei a parlamentarilor din România în  Turcia:

Lucian Bode (PNL), Constantin Codreanu (PMP), Petru Movilă (PMP), Giurgei Gherea (Uniunea Croaţilor din România), Nicolae Georgescu (PSD), Costel Lupaşcu (PSD), Silviu Macovei (PSD), Florinel Stancu (PSD), Ionuţ Stroe (PNL), Ionuţ Simionca (PMP), fostul deputat George Dumitrică – secretar general adjunct al Camerei Deputaţilor, Valentin Savadosi – expert parlamentar, dar şi foştii deputaţi, Adrian Miroslav Merka şi Daniel Geantă.

Şeful delegaţiei: Vasile Cîţea (PSD)


 

88 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in DIVERSE