Connect with us

Ştiri din Sălaj

Accident grav în apropiere de Gâlgău. Galerie FOTO şi VIDEO


Un bărbat în vârstă de 78 de ani a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un cap de pot,în urma impactului acesta fiind grav rănit


Accidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30 pe Drumul Naţional 1C Ileanda – Gâlgău – Dej. Evenimentul s-a produs în localitatea Căşeiu, la doar câţiva kilometri de comuna Gâlgău.

Din primele cercetări reiese faptul că un bărbat în vârstă de 78 de ani din localitatea Chiuieşti, aflat la volanul unui autoturism Dacia Solenza, a părăsit şoseaua şi s-a izbit cu violenţă de un cap de pod. În urma impactului extrem de puternic, bătranul a suferit răni grave şi a fost transportat la spital.

Martorii povestesc pentru Dejeanul.ro,  că barbatul conducea autoturismul pe direcţia Dej – Baia Mare, dar la un moment dat, din motive necunoscute, acesta a început să aibă un mers haotic pe şosea, după care a intrat în şanţ şi s-a oprit în podeţul din faţa bisericii. Oamenii au sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat de urgenţă pompierii dejeni şi două ambulanţe. Localnicii impreuna cu pompierii l-au scos pe bătrânul rănit din autoturism, după care l-au predat echipajelor medicale. După ce a fost stabilizat, şoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Dej, suferind multiple traumatisme. Acesta le-a declarat medicilor, conform Dejeanul.ro, că nu îşi explică ce s-a întâmplat şi care a fost motivul pentru care a părăsit şoseaua.

 

515 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Ştiri din Sălaj