Connect with us

ALTE SPORTURI

S-a stabilit data de desfăşurare a galei “Laureaţii anului sportiv 2017 în judeţul Sălaj”


Gala în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni sportivi ai judeţului Sălaj în anul 2017 va avea loc marţi, 19 decembrie


La fel precum în fiecare an, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, împreună cu Clubul Sportiv Municipal Zalău vor organiza o gală, în cadrul căreia vor fi premiaţi cei mai buni sportivi ai judeţului nostru. În această săptămână, DJST Sălaj a dat publicităţii şi data desfăşurări galei “Laureaţii anului sportiv 2017 în judeţul Sălaj”.

Astfel, evenimentul festiv va avea loc marţi, 19 decembrie, începând cu ora 16.00. Pentru acest an, locaţia desfăşurării galei a fost aleasă sala de spectacole din cadrul Clădirii Transilvania din Zalău, spre deosebire de anul trecut, când a avut loc în incinta Primăriei Zalău.

Pentru acest an, se vor întocmi trei clasamente, câte unul pentru sporturile olimpice şi sporturile neolimpice, iar unul va fi întocmit pentru jocurile sportive.

“În cadrul manifestării se vor premia primii 10 sportivi la probele olimpice şi primii 10 la probele neolimpice, precum şi cele mai performante 3 cluburi sportive cu cele mai bune rezultate naţionale şi internaţionale din 2017”, a declarat Adrian Fărcaş, directorul executiv de la DJST Sălaj.

Să menţionăm că în cadrul evenimentului “Laureaţii anului sportiv 2017 în judeţul Sălaj”, din 19 decembrie, se vor premia şi primii 10 sportivi, precum şi antrenori cu rezultate notabile din cadrul Clubului Sportiv Municipal Zalău.

 

188 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI