Caută articole
Filtrează articole
21.01.2012 - 10:19
An de vis pentru Unirea Sălăţig!
Retrospectiva - Liga a V-a Sălaj, turului ediţiei 2011- 2012 -Seria EST (I) - Unirea Sălăţig
Anul 2011 a fost unul plin de realizări pentru Unirea Sălăţig. Munca depusă de jucători, antrenori şi de oamenii apropiaţi ai echipei au adus performanţe notabile pentru gruparea din comuna Sălăţig. În scurt timp, Nicu Chiş şi compania şi-au făcut un nume în judeţul Sălaj. Campionatul trecut Unirea, avea să intre în posesia titlului de campioana a Ligii a V-a, Seria Est, după ce a condus în permanenţă ostilităţile.
Mai mult s-a obţinut şi calificarea în finala Cupei României cu Venus Măerişte, o finală cu cântec, de care cei din Sălăţig nu mai vor să-şi aducă aminte. “A fost un sezon foarte bun făcut de noi. Am terminat campionatul pe primul loc, la o distanţă considerabilă faţă de locul secund. Am ajuns în finala Cupei României, unde ne-am dorit să obţinem trofeul, însă ne-au împiedicat anumiţi factori. Mai bine nu ajungeam în ultimul act”, a fost afirmaţia delegatului echipei Unirea Sălăţig.
Chiar dacă anunţau că nu se vor mai înscrie în campionat, din cauza celor întâmplate la finala Cupei, oficialii Unirii au revenit la sentimente mai bune, şi au aliniat echipa la startul sezonului 2011 - 2012. Cu acelaşi lot, omogen, gruparea condusă de Lucian Marchiş a devenit o sperietoare pentru toate echipele. Sezonul a început cu meciul din etapa a II-a, contra Olimpiei Rus, de care Trandafir Zoicaş şi colegii au dispus cu 4 - 0. Singurele grupări care au pus probleme Unirii, au fost tocmai cele din plutonul fruntaş. Un rezultat de egalitate pe terenul celor de la AS Tihău, nu putem spune că este unul negativ. Nici cel de pe teren propriu cu Largiana Românaşi (2 - 2), grupare care a impresionat prin evoluţii. Meciul care a încheiat anul pentru gruparea din Sălăţig a fost restanţa de la Recolta Agrij. Practic s-au întâlnit cele mai bune formaţii din serie. S-a terminat 4 - 4, ca la teatru, după o revenire de senzaţie a celor din Sălăţig. “Sunt mulţumit de parcursul echipei în prima parte de campionat. Cu o mai mare concentrare puteam obţine mai multe puncte. Dar nu ne plângem. Sperăm într-un retur care să ne aducă din nou clasarea pe primul loc”, ne-a declarat Lucian Marchiş. Faptul că se bazează pe acelaşi lot de jucători, dornici să facă ceva pentru echipă, nu poate decât să-l bucure pe acesta. “Avem un lot foarte bun, iar faptul că jucăm de mult împreună se vede. La unele meciuri am avut un lot restrâns, dar băieţii s-au descurcat foarte bine. Ţin să remarc întreaga echipă”, a mărturisit delegatul echipei.
Ca orice echipă şi gruparea din Sălăţig încearcă să realizeze câteva transferuri în pauza competiţională. “Încercăm să aducem câţiva jucători, dacă se poate un portar şi un mijlocaş. Mai avem şi câţiva jucători tineri, de prespectivă şi aşteptăm returul cu mare încredere”, a punctat Marchiş.
Pentru Unirea Sălăţig, ar fi o mare provocare să evolueze în Liga a IV-a, eşalon cu mult peste nivelul Ligii a V-a. Pentru aşa ceva ai nevoie de o susţinere financiară mult mai consistentă, de bază sportivă cu facilităţi, lucruri de care formaţia din Sălăţig încă nu dispune. “Ne-am dori să jucăm în Liga a IV-a, însă trebuie să fim realişti. Am avea nevoie de un lot mult mai valoros, de susţinere financiară şi de o bază sportivă pusă la punct. Avem promisiunea de la primărie că anul acesta se va începe la construcţia vestiarelor şi la îngrădirea terenului. Abia atunci ne vom putea gândi la Liga a IV-a”, a declarat Lucian Marchiş.
Pentru că majoritatea jucătorilor sunt ocupaţi cu probleme de serviciu, va fi foarte greu să se efectueze antrenamente. Fiecare se va pregăti individual şi cum va putea. Se anunţă un retur foarte disputat, unde nu mai puţin de trei echipe şi-au anunţat candidatura la şefia seriei. Largiana Românaşi şi Recolta Agrija sunt principalele urmăritoarea ale Sălăţigului. Din spate vine şi AS Tihău gruparea condusă de Florin Mitrea, fiind capabilă de o revenire de senzaţie în partea a doua a campionatului. Balul fotbalistic din ultimul eşalon va fi deschis cu un mare meci. Unirea Sălăţig va primii vizita formaţiei Recolta Agrij într-un adevărat derby al Seriei Est. Ionuţ COSTINAŞ
Cu Lucian Marchiş despre...
Jucătorii remarcaţi ai Unirii:
1. Darius UNGUR; 2. Nicu Chiş; 3. Nagy Csaba
Topul arbitrilor sălăjeni:
1. Ionuţ COSTINAŞ; 2. Ionuţ Cosma; 3. Bogdan Crişan
Topul arbitrilor asistenţi sălăjeni:
1. Roxana RUS; 2.Roxana Botiş; 3. Cristian Pop
Juniorii remarcaţi din pepiniera proprie:
1. CĂtălin PERNEŞ; 2. Cătălin Albu; 3. Paul Dancou
Cei mai buni jucători din campionat:
1. ANDREI NERŢAN (RECOLTA AGRIJ)
2. Darius Ungur (Unirea Sălăţig)
3. Lucian Pocol (AS Tihău)
Lotul echipei:
Portari: Flaviu Mureşan (20.02.1986) şi Ovidiu Marchiş (19.10.1983);
Fundaşi: Nicuşor Chiş (21.07.1982), Alexandru Chiş (23.02.1990), Emanuel Bota (20.03.1990), Cristian Lască (26.04.1979), Cătălin Albu (18.05.1996), Daniel Marchiş (07.12.1977) şi Traian Cuciouan (22.12.1989);
Mijlocaşi: Nagy Csaba (17.09.1988), Alexandru Mica (04.10.1993), Dinu Iacob (24.12.1973), Ionuţ Zaharie (02.06.1991), Cătălin Perneş (26.07.1994), Alin Gherghinoiu şi Paul Dancou (16.02.1993);
Atacanţi: Darius Ungur (24.04.1983), Trandafir Zoicaş şi Costel Bonţ;
Conducerea tehnică şi administrativă:
Lucian Marchiş - delegat; Ioan Zaharie -preşedinte, Nicolae Negrean - vicepreşedinte; Andreea Iepure - asistentă medicală; Liviu Buzure, Daniel Perneş şi Mircea Albu - membri
Rezultatele echipei din turul campionatului:
Etapa I: 4 - 4 la Recolta Agrij
Etapa a II-a: 4 - 0 cu Olimpia Rus
Etapa a III-a: 1 - 1 la AS Tihău
Etapa a IV-a: 6 - 0 cu Real Crişeni
Etapa a V-a: 3 - 0 la Balti Dob Doba
Etapa a VI-a: 4 - 0 la Someşul Someş Odorhei
Etapa a VII-a: 4 - 0 cu Someşul Letca
Etapa a VIII-a: 4 - 1 la Olimpic Gârcei
Etapa a IX-a: 2 - 2 cu Largiana Românaşi
Marcatorii echipei:
DARIUS UNGUR - 13 g; Costel Bonţ şi Trandafir Zoicaş - 4; Nicuşor Chiş - 2; Ovidiu Marchiş, Dinu Iacob, Emanuel Bota, Cătălin Albu, Alexandru Mica, Alexandru Chiş - 1
Vizualizari: 475
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








