Caută articole
Filtrează articole
19.01.2012 - 17:36
Primarul Radu Căpâlnaşiu: “Din nou Peter Nagy şi-a demonstrat clasa”
Edilul municipiului Zalău era foarte încântat de rezultatul finalul meciului Euphony ASSE Lennik, dar mai ales de jocul campioanei Remat
“Suntem fericiţi de rezultat, dar mai ales de jocul echipei. Din nou Nagy îşi demonstrează clasa şi pe lângă el confirmă şi cei doi jucători din Grecia pe care i-am adus. Chiar avem o echipă frumoasă şi am crescut de la meci la meci. Experienţa se câştigă în competiţii, în meciuri tari. Azi am îndeplinit un obiectiv. Prima victorie în Champions League”.
Poate altele erau rezultatele echipei în Champions League, dacă echipa evolua acasă la Zalău. Chiar şi aşa suporterii au însoţit echipa la Baia Mare, la fiecare meci din Ligă. “Ne dorim să se finalizeze cât de repede Sala Sporturilor. Sunt convins că va fi neîncăpătoare. Echipa are şi un joc spectaculos pe lângă valoarea pe care o are. Nu toţi jucătorii sunt spectaculoşi. Spre exemplu Mozer este un jucător mai puţin spectaculos, dar foarte eficient. Dă aceea linişte echipei. Ai nevoie de asemenea jucători în echipă”, a încheiat primarul municipiului Zalău.
Vizualizari: 733
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Nume:
Razvan - 19.01.2012 - 18:53
Sa speram ca il veti putea pastra pe Peter Nagy si din vara !!! Ar trebui sa faceti eforturi si sa incercati asta pentru ca de nenumarate ori a demonstrat ca e un jucator de super clasa , mult peste nivelul campionatului nostru ! :P
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








