Motto: “Sportul nu construieşte caracterul, ci îl dezvăluie!”

(Heywood Hale Broun, 1918 - 2001, scriitor şi comentator sportiv american)

A văzut lumina zilei în 10 iulie 1932, în pitoreasca aşezare sălăjeană de la poalele Meseşului - Comuna Martir Treznea, din vrerea Bunului Dumnezeu. De la început, Iuliana şi Vasile Puşcaş, părinţii domniei sale (să-i ierte Domnul!, pentru c-au plecat în Cer), i-au călăuzit paşii pe drumul cunoaşterii, al demnităţii şi al binefacerii. La acest efort comun au contribuit, desigur, dascălii pe care i-a avut la toate nivelurile de instruire şi educare. Aşa a ajuns domnul Ioan PUŞCAŞ un foarte bun medic, cunoscut şi apreciat, atât în România, cât şi peste graniţele acesteia, mai ales, în domeniul gastroenterologiei. Profesor universitar şi doctor docent la Universităţile din Timişoara şi Oradea, conducător de doctorate ştiinţifice, Ioan Puşcaş are o vastă experinenţă profesională, concretizată prin 42 de brevete de invenţie, 126 de priorităţi/descoperiri mondiale, 17 cărţi de specialitate, 616 lucrări şi 484 de comunicări ştiinţifice, recunoscute - pe plan naţional şi internaţional - prin diverse medalii, ordine şi diplome, precum şi prin diferite funcţii academice şi universitare. Este «părintele» miraculosului medicament «Ulcosilvanil», de care au beneficiat mii şi mii de oameni. Revista « Medicina Modernă » considera, în anul 2009, că doctorul Ioan Puşcaş - descoperitorul primului medicament antiulceros (brevetat în anul 1972), merita să fie propus pentru a fi nominalizat la Premiul Nobel pentru medicină, după românii: Nicolae C. Paulescu - adevăratul descoperitor al insulinei (premiu refuzat greşit de Comitetul Nobel în anul 1923?!) şi George Emil Palade - pentru descoperirea organizării structurale şi funcţionale a celulei (premiu primit în anul 1974!), aşa cum ar fi meritat şi prof. univ. Gheorghe Benga, din Cluj-Napoca - descoperitorul canalelor membranelor celulare. Este membru al Academiei de Ştiinţe din New York şi al Societăţii Americane de Gastroenterologie şi a înfiinţat Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleu Silvaniei.

 A primit titlul de “Doctor Honoris Causa”, conferit de Senatul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, este Cetăţean de Onoare al oraşului Şimleu Silvaniei şi al comunelor Treznea şi Băseşti (judeţul Maramureş), iar spitalul din urbea de sub Măgura Silvaniei îi poartă numele: Spitalul Orăşenesc “Prof. dr. Ioan Puşcaş”. Are doi copii şi patru nepoţi, de care-i tare mândru.

Pe lângă această succintă prezentare, reamintesc faptul că doctorul Ioan Puşcaş a fost şi a rămas un mare iubitor al sportului, în general, şi al voleiului, în special. Pentru că a practicat şi a condus bine destinele acestui sport în Şimleu Silvaniei, Consiliul Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport din România i-a înmânat Distincţia “Merite deosebite în activitatea de educaţie fizică şi sport”. Se poate spune că: voleiul, constituie a doua viaţă a sa!..


În acest context, am realizat acest interviu:

Reporter: Cum s-a născut interesul dumneavoastră pentru sport şi, cu precădere, pentru volei?

Ionuţ Puşcaş: De când eram copil, mi-au plăcut: mişcarea, jocurile, tot ceea ce ţinea de exerciţiul fizic. Alergam pe-acasă, pe uliţa noastră şi prin curtea şcolii, mă dădeam cu sania pe Meseş. Adevăratul ”gust”pentru sport, însă, a venit la Cluj şi, apoi, la Zalău, la liceu, unde am fost elev. Acolo m-a atras jocul de volei şi, pe urmă, la Timişoara, la facultate, jucând şi în campionatul oraşului.

Rep.: Ce înseamnă pentru doctorul Ioan Puşcaş voleiul, sportul căruia i-a dedicat atâţia ani, devenindu-i a doua viaţă?

I. P.: Înseamnă mult, foarte mult. Aproape că m-am identificat cu el, adică cu voleiul. Mai ales de când mi-am început cariera profesională, cea de medic de circumscripţie în comuna sălăjeană Plopiş, în anul 1958. Acolo am înfiinţat echipa de volei masculin “Recolta”, cu sprijinul cadrelor didactice. Ne-am întâlinit şi cu echipa şimleuanilor pe care am bătut-o de câteva ori! Apoi, ajuns la Oradea, ca medic la spitalul de-acolo, am jucat volei la echipa Sanitas. Totuşi, voleiul s-a transformat într-o mare dragoste a mea pentru acest frumos joc sportiv, pe cât de tehnic, pe atât de spectacular, o a doua viaţă, cum zici (asta, pentru că ne cunoaştem demult!), odată cu venirea mea în oraşul Şimleu Silvaniei, când am fost numit medic specialist boli interne, din cadrul Spitalului Orăşenesc. Era în anul 1965, ţin bine minte şi am hotărât înfiinţarea echipei “Cooperatorul”, împreună cu alţi iubitori ai voleiului, printre care îi amintesc pe Martin Mag, Modest Osacenko, Valer Pop, Ioan Cristea, Ioan Paşca, Ioan Robescu, Iosif Antal sau Cornel Boca. Aşa am jucat în campionatul Regiunii Crişana, cu echipe din Oradea, Ştei (pe atunci, Oraş dr. Petru Groza), Beiuş, Salonta. Atunci am fost ales preşedintele secţiei de volei, funcţie pe care am deţinut-o până în anul 1990.

Rep.: Când a promovat Şimleul în Divizia B?

I. P.: În anul 1967. Am încercat şi un an mai înainte, când turneul de calificare s-a desfăşurat la noi, în Şimleu, dar n-am reuşit. Da, în anul 1967, la barajul organizat la Câmpia Turzii, în dauna celor de la CSM Cluj, Motorul Baia Mare şi Înainte Timişoara. Atunci echipa era antrenată de Kolea Starinski, pe care l-am adus de la Oradea, iar în echipă îi aveam, printre alţii, pe Liviu Săteanu, Marcel Covaci, Horea Pop, Dan Grosu, Teofil Chiş, Romulus Costinaş, Vasile Faur, Emil Ciani, Ioan Micu. Am fost în “B” până în anul 1978 şi, între timp, echipa a căpătat numele de “Silvania”. S-au desfăşurat multe meciuri faine, la început, pe terenul cu zgură roşie din Parcul Cetăţii, apoi, în sălile de sport de la Liceul Agricol şi de lângă stadion, numită “Măgura”, într-o atmosferă entuziastă, cu sute de spectatori. În Parcul Cetăţii aveam tribună şi nocturnă. Ce vremuri!... Mi-aduc aminte ce meciuri “trăgeam” în acei ani cu echipe, ca: Medicina Timişoara, Foresta Arad, CFR Cluj-Napoca, Alumina Oradea, Industria Sârmei Câmpia Turzii, SARO Târgovişte, CSM Râmnicu Vâlcea, Electroputere Craiova, 7 Noiembrie Sibiu, CSU Suceava, Dinamo Brăila, Voinţa Alba Iulia, CSU Piteşti, Farul Constanţa, Oţelul Oraş Dr. Petru Groza, Metalul Hunedoara, Petrolul Ploieşti, CSU Galaţi. I-am avut antrenori pe Mircea Pop, Trandafir Popeţi, iar la echipă s-au perindat mulţi jucători şi-i amintesc pe: Iosif Geiger, Ştefan Loghin, Remus Triteanu, Romulus Costinaş, Vasile Faur, Piţi Sabău, Vasile Bogdan, fraţii Ilieş - Nicu şi Ioan, Adrian Ochiş,Titi Băjarcă, Alexandru Atodiroaie, Vasile Buzatu.


“Timp de cinci ani, Silvania a bătut toate echipele din Divizia A, chiar şi pe Dinamo şi Steaua, iar în ‘83 a câştigat Cupa Balcanică”


Rep.: Dar marea performanţă sportivă, promovarea în Divizia “A”, când şi cum s-a produs?

I. P.: După prima tentativă din anul 1976, când am fost învinşi de Delta Tulcea, în Divizia A am intrat în anul 1978, în turneul de la Iaşi, unde - împreună cu Ioan Cherecheş şi alţii - am organizat şi o deplasare pentru suporterii şimleuani. Alţii au venit cu maşinile lor! Adversare ne-au fost: SARO Târgovişte, CSU Galaţi şi Progresul Bucureşti. În echipă îi aveam pe: Lazăr Andreica - antrenor, Vasile Măşcăşan, Adrian Arbuzov, Gheorghe Mihalca, Remus Triteanu, Tică Florea, Petre Cojocaru, Nicolae Răduţă, Nicolae Ilieş, Ştefan Sarkozi, Radu Petruş, Iosif Romcic, Ştefan Naghi. În Divizia ”A”, în Şimleu, până în anul 1983, ne-am întâlnit cu echipe precum: Dinamo, Steaua şi Calculatorul din Bucureşti, “U” Cluj-Napoca, Delta Tulcea, Tractorul Braşov, Explorări şi apoi Motorul din Baia Mare, Viitorul Bacău, CSU Galaţi, Farul Constanţa, Universitatea Craiova, Politehnica Timişoara, CSU Oradea, Carpaţi Râmnicu Vâlcea, CSM Suceava. Printre succese, amintesc faptul că în anul 1981, am câştigat “Cupa României”, la Tulcea, după ce-am bătut cu acelaşi scor, 3 - 0, echipele: Politehnica Timişoara, Tractorul Braşov şi Delta Tulcea! În echipă, de-a lungul celor cinci ani, i-am avut pe: Mircea Tutovan - desemnat “tunarul” Europei la Campionatul European de Volei, din Spania - 1981, Vasile Măşcăşan - şi antrenor, Adrian Arbuzov,Teofil Chiş, Gheorghe Mihalca, Remus Triteanu, Doru Bădiţă, Ioan Bujilă, fraţii Strauff - Ioan şi Cristian, Ioan Ghic, Adrian Urzică, Radu Petruş, Traian Corcheş, Valentin Mocuţa, Nicolae Răduţă, Ştefan Băroiu, Ioan Popa - acum primar în Ciucea, Ionel Colceag, Vasile Suciu, Petrică Stancu, Valentin Mocuţa, Marius Năsăudean, Vasile Ciontoş - care a fost, apoi, antrenor la Zalău şi la echipa naţională, Lucian Horje, Vasile Suciu, Ioan Ţerbea. Cred că n-am uitat pe nimeni, mi-ar părea rău... Cu aceşti jucători minunaţi, timp de cinci ani, am bătut toate echipele din Divizia A, chiar şi pe Dinamo şi Steaua!!

Un mare succes, însă, am obţinut în anul 1983, după ce ne-am clasat pe locul al III-lea în campionat (în ediţia precedentă), în urma echipelor Dinamo şi Steaua Bucureşti. Atunci am câştigat Cupa Balcanică, după meciurile tur-retur, cu echipa Partizan Belgrad. Iată lotul echipei Silvania care a luat “bronzul” în Divizia A, în 1982, favorizând participarea la Cupa Balcanică: Măşcăşan, Chiş, Tutovan, Ghic, Ţerbea, Strauff, Ciontoş, Colceag, Suciu, Popa, Popescu şi Năsăudean. Aceste trei succese şimleuane din primul eşalon al voleiului românesc şi într-o cupă balcanică, strălucitoare izbânzi pe care le-a realizat până atunci o echipă sălăjeană, au constituit cea mai mare satisfacţie sportivă din viaţa mea şi o mândrie pentru şimleuani şi sălăjeni!


Echipa de volei de la Şimleu este piatra de fundaţie a campioanei Remat!

Rep.: Când şi de ce a ajuns echipa de volei “Silvania”, la Zalău? Era tare iubită de dumneavoastră şi de numeroşii suporteri.

I. P.: Păi, în anul 1983. Nici nu-mi vine să vorbesc despre această... pierdere. Da, a fost o mare pierdere şi pentru mine, dar şi pentru şimleuani şi cei din împrejurimi. E bine ca lumea să ştie că, eu am fost cel care a “oferit” echipa la Zalău, forţat de împrejurări. În primul rând, au fost presiuni la Federaţia Română de Volei din partea echipelor participante în Divizia A, întrucât sala de sport era impropie voleiului de performanţă. La meciuri, mai ales cele cu Dinamo şi Steaua, aveam peste 1.000 de spectatori, până la un metru de terenul de joc. Sala n-avea nici înălţimea necesară, nici spaţiu de siguranţă. În plus, în sezonul rece, se făcea un condens de nedescris, se aluneca şi jucătorii se accidentau. În schimb, sala avea tabela de marcaj a scorului electrică ultramodernă, construită de tehnicienii Ştefan Olah şi Fodor Vasile! Apoi, nu mai puteam ţine pasul cu cheltuielile de transport, masă şi cazare. Fără a mai socoti salariile jucătorilor şi antrenorilor, baremurile de arbitraj, echipamentul sportiv, mingile etc. Aveam, desigur, ajutorul Primăriei de-atunci, al Garnizoanei din Şimleu şi al salariaţilor, cei care cotizau cu cinci lei pe lună, dar “pretenţiile” desfăşurării unui campionat la acel nivel erau din ce în ce mai mari. Asta a fost... Sala Sporturilor din Zalău oferea condiţii optime pentru un campionat de Divizia A. Dar mergeam la jocurile echipei la Zalău, chiar şi când şi-a schimbat numele, devenind “Elcond-Dinamo”.

Doctorul Puşcaş, “logodit” cu voleiul!?

Rep.: Totuşi, n-aţi părăsit voleiul, ca organizator, ca patron, cum se zice.

I. P.: Nu l-am părăsit, păi cum, dacă eram “logodit” cu el?! Am participat la alt baraj de calificare în Divizia “B”, cu o echipă tânără, în anul 1987, la Bucureşti şi am promovat, iarăşi, în eşalonul secund. Eram în seria a patra, alături de echipele: Voinţa Zalău, Electrotehnica Bistriţa, Voinţa Alba Iulia, ASA Electromureş II Târgu Mureş, Explorări Motorul II Baia Mare. Apoi, din anul 1988, am activat în seria a II-a, alături de: Politehnica Timişoara, ASA Electromureş Târgu Mureş, Electrotehnica Bistriţa, Metalul Râmnicu Vâlcea, U Electronica Cluj-Napoca, Explorări Motorul II Baia Mare, Voinţa Alba Iulia, Oţelul Oraş dr. Petru Groza, CSM Caransebeş, CSU Sănătatea Oradea şi Metalul Hunedoara. Îi aveam în conducere, pe lângă mine, pe Ioan Cherecheş, Kun Alexandru, antrenor fiind Octavian Başti şi, apoi, Nicolae Ilieş, Felician Crişan şi Teofil Chiş. Jucători erau: Ioan (Onuţ) Puşcaş, Ştefan Hoţa, Petru Recean, Costel Mitran, Dumitru Petruş - acum primar în Hida, Marius Năsăudean, Alexandru Suciu, Cornel Roşu, Jozsa Francisc, Bede Zoltan, Ignişka, Preda, Osvath, Mitrănescu, Meseşan. Atunci, în anul 1989, am fost pe podiumul clasamentului - locul al III-lea, după Politehnica Timişoara. Pe primul loc s-a clasat echipa lui Mircea Tutovan, Electrotehnica Bistriţa, care a promovat în Divizia “A”. În anul 1990 Asociaţia Sportivă “Silvania” şi, odată cu ea, echipa de volei, s-au autodesfiinţat din “n” motive. Păcat...

Rep.: Da, dar n-a murit “microbul” voleiului în Şimleu Silvaniei. A apărut echipa de juniori, apoi, fiul dumneavoastră, Ioan (Onuţ) Puşcaş, cu sprijinul SC Puşcaş - Trans SNC şi a altor factori de la nivelul oraşului, a înfiinţat - după modelul tatălui său - echipa de volei “Măgura”, care a promovat în Divizia “B”, în anul 1994, după turneul de calificare organizat şi desfăşurat chiar în Şimleu Silvaniei, învingând echipele ASE MIVA-FOTO Bucureşti şi Sportul Studenţesc Hunedoara.

I. P.: Ştiu asta, cum să nu. Eu am predat “ştafeta” fiului meu, revenise Mircea Tutovan, iar antrenor era Teofil Chiş, care - pe lângă Tutovan - îi avea în echipă pe: Nicolae Răduţă, Alexandru Suciu, Petru Recean, Jozsa Francisc, Mircea Ţigle, Alexandru Ghiran, Dorian Faur, Petru Mergheş şi Iosif Jurj. Împuternicitul echipei în relaţiile cu Federaţia Română de Volei era Nicolae Ilieş - fostul jucător. Dar asta-i altă problemă...

Rep.: Bine, bine, dar Onuţ Puşcaş v-a călcat pe aceleaşi bune urme voleibalistice, a promovat şi el o echipă în Divizia de Volei A1, cum se cheamă acum, pe CS Phoenix, fiindcă şi-a schimbat numele. Acum, la sfârşitul turului de campionat, echipa se află pe locul al II-lea în Divizia A2 Vest. Ce ziceţi, va reveni în Divizia A1, anul acesta?

I. P.: Ţi-am spus, asta-i altă problemă. Nu ştiu, nu fac pronosticuri, orice este posibil. Până la promovare mai este cale lungă, dar eu le doresc să revină în primul eşalon al voleiului românesc, cum să nu...

Rep.: Aţi devenit o mare familie de sportivi. Aşa-i?

I. P.: Aşa-i după... fapte. “Aşchia” sportivă n-a sărit departe. Se pare că avem în gena noastră ceva aparte, ce duce mai departe tradiţia. Onuţ îi cu voleiul - patron şi jucător la aproape 50 de ani(!), nepotul cel mare, Gioni - cum îi zic eu, joacă volei la juniori, cel mic - Alex, practică tenisul de câmp, iar Iuliana joacă şah, cu rezultate bune pe plan local şi chiar internaţional, cu partenere de vârsta ei din judeţ şi din Ungaria.


“Modele de viaţă mi-au fost părinţii, precum şi Simion Bărnuţiu, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu”

Rep.: Ce calităţi apreciaţi cel mai mult la semenii dumneavoastră? Aţi avut vreun model în viaţă?

I.P.: În primul rând, cinstea, generozitatea, verticalitatea, tot ceea ce ţine de un bun caracter. Să nu uităm patriotismul, care nu s-a manifestat cum trebuie în ultima perioadă la români. Modele de viaţă, din multe puncte de vedere, mi-au fost părinţii, precum şi Simion Bărnuţiu, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu. În profesiunea mea, în activitatea de cercetare medicală, l-am apreciat pe dr. Horace W. Davenport, cercetător american. În volei, mi-a plăcut de inegalabilul Aurel Drăgan - maestru emerit al sportului şi antrenor emerit - a cărui măiestrie sportivă s-a manifestat pe postul de ridicător-coordonator la Rapid Bucureşti (10 titluri în Campionatul Naţional şi trei în Cupa Campionilor Europeni etc.) şi la echipa naţională a României, unde a jucat 15 ani (locul I la Campionatul European, din 1963, medalie de bronz la Campionatul Mondial, din anul 1966, când a fost selecţionat şi în echipa de volei a Lumii ş.a.m.d.). M-am întâlnit cu el şi la Campionatul Mondial de Volei din Mexic - 1974, unde era şi Teofil Chiş, şimleuanul nostru, component al echipei naţionale a României. Eu eram la un Congres Internaţional de Gastroenterologie în Mexic şi am mers cu ambasadorul României să vedem meciurile echipei noastre.

Rep.: Ce vă doriţi în viitor? Dar şimleuanilor şi sălăjenilor?

I. P.: Întâi şi întâi, sănătate! Sănătate şi linişte sufletească pentru a-mi duce mai departe activităţile de cercetare medicală şi, de ce nu?, de a mă bucura de viaţă alături de familia mea şi de cei dragi mie. Tuturor şimleuanilor, sălăjenilor, precum şi celor din ţară sau de peste graniţele ei, le urez multă sănătate, prosperitate şi bucurii depline! Fie ca Anul Nou 2012, în care am intrat, să fie mai bun, mai bogat şi să împlinească speranţele tuturor! LA MULŢI ANI!

Rep.: Eu vă mulţumesc pentru răbdarea avută şi “destăinuirile” la întrebările mele. În ceea ce priveşte urările, să v-audă Domnul!

I. P.: Şi eu îţi mulţumesc pentru acest interviu inedit. Cred că te-am copleşit cu atâtea nume de persoane - conducători, antrenori şi jucători - dar, am ţinut să-i amintesc, arătându-le mulţumirea şi preţuirea mea pentru ceea ce au făcut pentru voleiul şimleuan. Pentru familia mea şi pentru ei am rămas în ţară, refuzând oferta de 2.000.000 de dolari de la americani! }sta-i adevărul... În final, în acelaşi context, îi evidenţiez şi pe: col. Gheorghe Bilanici, col. Constantin Bârliba, col. Mircea Ţolea, Ioan Pop - fost primar, dir. Mihai Atodiroaie, prof. Ioan Dumuţa, ec. Nicolae Negrea, prof. Ioan Hodiş, Grigore Beldeanu, Ioan Morar, Gheorghe Pora, ing. Dorel Trif, prof. Traian Albu, tehn. Olah Ştefan, tehn. Vasile Fodor, prof. Constantin Anton, prof. Gheorghe Pîrvu, ing. Ioan Ghiran, prof. Muller Roland, prof. Octavian Guţu, prof. Dumitru Corbeanu şi, nu în ultimul rând, pe tine. Da, pentru că, în calitatea ta de profesor şi preşedinte al Consiliului Orăşenesc pentru Educaţie Fizică şi Sport, din Şimleu Silvaniei, ai acţionat pentru dezvoltarea şi consolidarea activităţii de educaţie fizică şi sport, inclusiv voleiul de masă şi de performanţă, precum şi pentru articolele sportive publicate în presa locală şi naţională. Mulţi dintre cei enumeraţi nu mai sunt printre noi, fie iertaţi de Dumnezeu! Dacă am uitat pe cineva, n-am făcut-o intenţionat. Doamne-ajută!

 Interviul realizat de prof. Marin ŞTEFAN

 

Nume:

bravo - 06.02.2012 - 21:28

felicitari! respectele mele domnului dr Ioan puscas precum si laudele vechiului corespondent Marin Stefan

Nume:

voleibalist - 15.01.2012 - 16:09

Felicitari tuturor: doctorului Ioan Puscas, jucatori, antrenori, conducatori,factori locali, sponsori si profesorului Stefan Marin, pentru articol (mi-a fost profesor,acum vreo 25 de ani). Succes echipei in tentativa de revenire pe primul plan al voleiului romanesc !