Caută articole
Filtrează articole
13.01.2012 - 11:41
Kiraly Iris obţine medalia de bronz!
Tenis de câmp. Campionatele Nationale Individuale de Iarna U12
După ce la simplu a părăsit competiţia prematur, la dublu sportiva de la CSM Zalău ajuns până în finala mică, pe care a şi câştigat-o
Chiar dacă nu este un sport atât de populat şi mediatizat în judeţul Sălaj, iată că puţinii practicanţi ai acestui sport au şi rezultate. Încă din primele zile ale noului an, la Bucureşti s-a dat startul Campionatului Naţional Individual de Iarnă U12, turneu la care şi Zalăul a avut o reprezentantă. Este vorba de Kiraly Iris de la CSM Zalău, pregătită de antrenorul Sergiu Carp. La simplu, tenismena zălăuancă s-a oprit în sferturi, după ce a fost învinsă de Alexandra Braga (CS Dinamo Bucureşti), cu 4 - 6 şi 2 - 6. De un tur a reuşit să treacă tânăra sportivă, mai precis de Maria Pătraşcu de la AS Club Bucureşti cu scorul de 6 - 0 şi 6 - 2.
La dublu, sportiva pregătită de Sergiu Carp s-a descurcat de minune, obţinând medalia de bronz. Parteneră i-a fost Selma Cadar de la LPS CSS Constanţa, cu care a făcut pereche foarte bună. Cele două au reuşit să treacă de Mara Pop şi Sabina Dadaciu cu scorul de 6 - 3, 6 - 4. A urmat meciul din cadrul turului II, unde tinerele sportive s-au duelat cu Bianca Butnariu şi Raluca Gavrila, câştigând cu două seturi: scor 6 - 2 şi 6 - 3. În semifinale, Kiraly Iris şi Selma Cadar au dat peste cuplul Ramona Chivu (LPS CSS Constanţa) şi Mihaela Mărculescu (Tenis Club Enache). S-a terminat 6 - 2, 6 - 2, astfel că Kiraly Iris şi partenera sa urmau să joace pentru medalia de bronz cu cuplul Davidescu - Răuţa. A fost un meci foarte disputat, încheiat cu victoria cuplului Iris - Cadar (6 - 7, 6 - 3, 10 - 7 - după un supertie-break). Iată că, Kiraly Iris prima sportivă a judeţului care aduce prima medalie pentru Zalău. Merită toate felicitările tânăra sportivă, de la care se aşteaptă în acest an rezultate pe măsură.
Vizualizari: 596
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








