Caută articole
Filtrează articole
12.01.2012 - 21:57
Gavril Puşcaş: “Dacă câştigăm meciul de la Jibou, 90% vom deveni campioni!”
Retrospectiva: Liga a IV-a Sălaj, turul ediţiei 2011 - 2012 (I)
Flăcăra Halmăşd - preşedintele echipei - primarul Gavril Puşcaş
Flacăra Halmăşd a reuşit în turul de campionat o performanţă, cu care puţine echipe se pot mândri, aceea ca la finalul turului, echipa să fie neînvinsă. Sezonul trecut gruparea condusă de primarul comunei Gavril Puşcaş termina pe ultima treaptă a podiumului, după ce etape la rând se lupta pentru titlu de campioană, care, în cele din urmă, a fost adjudecat de Meseşul Treznea. În, anul 2012 se pare că Tudor Ulmeanu şi compania par decişi să intre în posesia titlului de campioni judeţeni, care asigură totodată dreptul de participare la barajul de promovare în Liga a III-a. Este greu, dar nu imposibil, să speri la aşa ceva, mai ales că în lotul echipei Flacăra Halmăşd găsim mulţi jucători cu experienţă în eşaloanele superioare. Îi aminitim aici pe Tudor Ulmeanu, Emil Borz, Lupo Csaba şi mulţii, care au avut contact cu fotbalul mai înalt decât cel din Liga a IV-a. Pentru a ajunge la acest nivel, pe lângă lot de jucători, ai nevoie şi de o bază sportivă modernă şi, nu în ultimul rând, de susţinere financiară. Nu ar fi un impediment aceste aspecte, deoarece baza sportivă din Halmăşd, cu unele îmbunătăţiri ar putea găzdui meciuri de Liga a III-a. Şi la susţinerea financiară echipa nu stă rău. Primăria şi sponsorii de pe lângă echipă fac tot posibilul ca fotbaliştii să aibă toate condiţiile şi să fie motivaţi.
“Obiectivul nostru este să terminăm sezonul pe primul loc, apoi vom vedea ce va fi. Cine nu îşi doreşte să evolueze într-un eşalon mai ridicat, însă pentru acest lucru ai nevoie de o susţinere mult mai mare din toate punctele de vedere”, ne-a mărturisit Gavril Puşcaş. Puţini sunt cei care ştiu că FC Silvania a avut originile tocmai în comuna Halmăşd. A fost acel sezon în care s-a dus o luptă aprigă cu FC Zalău pentru titlul de campioană, în cele din urmă zălăuanii având câştig de cauză. Oficialii echipei Flacăra nu au stat cu mâinile în sân şi au făcut toate demersurile ca Flacăra să evolueze în eşalonul al treilea încă din sezonul următor. Aşa avea să se nască FC Silvania, care a făcut cinste judeţului, dar care acum totul este de-o amintire. Chiar dacă, la momentul respectiv, şi-au retras sprijinul de la FC Silvania, Dumitru Blaga şi Dumitru Ardelean - cei doi “fii ai satului” - continuă să sprijine gruparea din comuna natală, atât cu banii, cât şi cu jucători. Dacă, Dumitru Blaga a fost alături de echipă şi până acum, din spusele primarului, lângă el va veni şi patronul SC Drum Construct - Dumitru Ardelean, cel care a finanţat FC Şimleu, când evolua în Ligii a III-a şi a II-a. Flacăra a fost ajutată şi cu o parte din jucătorii Silvaniei, care nu şi-au găsit alte echipe, au ajuns în curtea grupării din Halmăşd, unde speră să aducă promovarea. O formaţie din părţile Şimleu- Nuşfalău - Halmăşd ar merita să evolueze la un nivel mai ridicat. “Este benefic că cei doi oameni de afaceri, care îşi au originile în comună, ne susţin în continuare. Le mulţumim pe această cale şi ţin să spun că dacă fiecare echipă ar avea doi oameni ca şi ei, fotbalul judeţean ar avea numai de câştigat”, a adăugat primarul.
La începutul sezonului, toată lumea dădea drept favorite la primul loc, campioana en-titre Meseşul Treznea şi Rapid Jibou, care se bătea cu pumnul în piept că nu le va sta nimeni în cale. Ei bine, Meseşul s-a pierdut pe drum şi a terminat undeva pe locul IX! Rapid Jibou, în schimb, a avut unele sincope, ce au coroborat cu câteva înfrângeri, iar în momentul de faţă este la şase puncte de Flacăra. Cu toate că gruparea condusă de Gavril Puşcaş are avans consistent faţă de jibouani, primarul comunei vede formaţia de pe malul Someşului principala adversară în lupta pentru titlu. “Rapid Jibou este o echipă solidă, cu jucători cu experienţă în eşaloane superioare. Ne-au pus reale probleme în prima etapă la noi acasă. Cu puţină şansă puteau pleca cu toate punctele, însă norocul a fost de partea noastră şi mingea lovită de Adrian Fărcaş a lovit bara în prelungiri. Noi de la meciul respectiv am avut o altă evoluţie şi am înregistrat numai victorii, unele chiar la scor. Este meritul băieţilor, care dau totul pe teren”, a adăugat Gavril Puşcaş.
Nici Barcău Nuşfalău nu este de omis, gruparea condusă de Adrian Damian clasându-se pe locul trei, tot la şase puncte în spatele grupării din Halmăşd. Ca de fiecare dată, CS Barcău a fost un adversar redutabil pentru Tudor Ulmeanu şi compania. Meciurile dintre cele două combatante, au născut orgolii şi pasiuni de ambele tabere. “Barcău Nuşfalău creşte de la o zi la alta. Au juniorii foarte buni, care se integrează rapid în echipă pe lângă cei cu experienţă. Ţin să-l remarc pe Codruţ Ardelean, un jucător cu un real talent. Echipa din Nuşfalău va fi o nucă tare în retur şi ne va putea pune probleme, mai ales că jucăm meciul direct la ei acasă. Gloria Bobota este o altă formaţie, care are o altă faţă şi, nu în ultimul rând, AS Chieşd. Dacă până acum când aveam meci cu AS Chieşd se punea problema la ce diferenţă de scor ne vom impune, de data aceasta lucrurile s-au cam schimbat”, a punctat primarul comunei, care ocupă şi funcţia de preşedinte al grupării.
Gavril Puşcaşş: “Încep să se vadă roadele muncii în arbitrajul sălăjean”
Referitor la arbitraje, care an de an, stârnesc controverse, “cavalerii fluierului” au primit o notă bună din partea conducerii echipei: ”Încep să se vadă roadele muncii în arbitrajul sălăjean. Noi am fost arbitraţi mai mult de divizionari, îi amintesc aici pe Paul Unimătan, Vasile Rodina, Ciprian Demian şi nu am avut probleme. Faţă de sezoanele precedente, arbitrajele sunt mai bune. Mai sunt şi greşeli dar ele sunt omeneşti. Atât timp cât nu sunt intenţionate sunt de înţeles. Arbitrii tineri cresc pe lângă cei cu experienţă şi acest lucru se vede şi în prestaţia lor”.
Chiar dacă Flacăra se întâlneşte doar duminica la meciuri, jucătorii se mai pregătesc individual, mulţi dintre ei evoluează în Campionatele Judeţene de minifotbal. Pentru a fi cât mai în formă la ora începerii returului, conducerea echipei intenţionează să programeze câteva meciuri amicale, dar şi câteva antrenamente. “O să ne pregătim înainte de startul returului şi vom face câteva jocuri amicale. Ne vom antrena în sala de sport, iar când timpul ne va permite vom intra şi pe terenul de fotbal. La Cupa AJF vom participa pentru că va fi un bun prilej să jucăm într-o competiţie, pe care anul trecut am câştigat-o”, a declarat primarul de Halmăşd.
Doru Sabău, primul transfer
O echipă care tinde la locul unu şi de ce nu la Liga a III-a, are nevoie şi de câteva întăriri. Prima se pare că a şi fost parafată prin aducerea lui Doru Sabău, de la Gloria Bobota. “Deocamdată singurul cu care ne-am înţeles este Doru Sabău de la Gloria Bobota. Urmează să mai aducem doi jucători până la startul returului. Ne aşteaptă un meci dificil prima etapă la Jibou, unde dacă vom câştiga, 90% vom deveni campioni”, a conchis primarul.
La capitolul juniori, gruparea din comuna Halmăşd o duce destul de bine, echipa clasându-se la finalul turului pe locul V, unul destul de bun. O comună aşa mare îţi permite să poţi aduce copii la fotbal, deoarece totul începe de la juniori şi nu se ştie când unul face pasul spre echipa mare sau chiar spre alte zări. Vasile Cheşeli face o treabă destul de bună cu gruparea de juniori, dar şi tinerii de pe plan local sunt dornici de a face fotbal în defavoarea altor ocupaţii dăunătoare.
Marcatorii echipei:
1. ADRIAN DREGAN - 11 g.
2. Nicolae Rad - 10
3. Emil Borz - 8
4. Garbacz Szilard - 6
5. Tudor Ulmeanu - 4
6. Marcel Mureşan - 3
7. Lupo Lorand - 2
8. Claudiu Rus - 1
Autogol: Vlad Olăhuţ (Silvania Cehu Silv.)
CLASAMENT
1. Flacăra Halmăşd 11 10 1 0 46 - 15 31
2. Rapid Jibou 11 8 1 2 35 - 10 25
3. CS Barcău Nuşf. 11 8 1 2 37 - 13 25
4. Gloria Bobota 11 7 1 3 33 - 13 22
5. AS Chieşd 11 6 1 4 23 - 21 19
6. Dumbrava Gâlgău 11 5 3 3 24 - 16 18
7. Inter Cizer 11 5 3 3 28 - 24 18
8. Silvania Cehu Silv. 11 4 1 6 11 - 25 13
9. Meseşul Treznea 11 2 2 7 17 - 30 8
10. Cetatea Almaşu 11 1 1 9 17 - 45 4
11. AS Venus Măerişte 11 1 1 9 11 - 48 4
12. Benfica Ileanda 11 1 0 10 15 - 37 3
Lotul echipei:
Portari: Emil Lucaciu (21.04.1977), Doru Opriş (22.05.1991) şi Nagy Tamas (03.08.1987);
Fundaşi: Alin Puşcaş (16.03.1993), Adrian Farkaş (05.08.1988), Alin Puşcaş (16.06.1984), Dan Chirilă (16.02.1989), Claudiu Rus (17.08.1990), Adrian Bregea (22.08.1984), Cătălin Pop (25.08.1989) şi Ioan Borciu (11.11.1976);
Mijlocaşi: Emil Borz (26.07.1984), Lupo Lorand (11.03.1987), Marcel Mureşan (21.12.1979), Dumitru Moşincat (22.08.1988), Nicolae Roşu (03.12.1993), Garbacz Szilard (26.12.1984) şi Ionuţ Lupo (17.08.1990);
Atacanţi: Tudor Ulmeanu (08.10.1981), Adrian Dregan (02.06.1986), Marius Tarce (23.05.1991), Gavril Puşcaş (23.02.1968) şi Nicolae Rad (25.05.1993)
Conducerea tehnică şi administrativă:
Vasile Paşca - antrenor; Vasile Cheşeli - antrenor juniori, Gavril Puşcaş - preşedinte; Dumitru Ardelean şi Dumitru Blaga - membrii de onoare; Dumitru Megheşan - asistent medical; Gavril Medeşan - administrator
Echipa standard: 4 - 4 - 2
Cu Gavril Puşcaş despre...
Jucătorii remarcaţi ai Flăcării:
1. ADRIAN DREGAN
2. Tudor Ulmeanu
3. Lupo Lorand
Topul arbitrilor sălăjeni:
1. PAUL UNIMATAN
2. Robert Goie
3. Marius Răşinar
Topul arbitrilor asistenţi sălăjeni:
1. FABIAN RUS
2. Sergiu Duma
3. Andrei Filip
Juniorii remarcaţi din pepiniera proprie:
1. NICOLAE ROŞU
2. Dumitru Bloj
3. Alin Puşcaş
Cei mai buni jucători din campionat:
1. FLORIN VAŞVARI (Gloria Bobota)
2. Tudor Ulmeanu (Flacăra Halmăşd)
3. Andrei Chiş (Gloria Bobota)
Rezultatele echipei din turul campionatului:
Etapa I: 1 - 1 Rapid Jibou - a
Etapa a II-a: 1 - 0 Meseşul Treznea - d
Etapa a III-a: 4 - 1 Dumbrava Gâlgău - a
Etapa a IV-a: 4 - 3 AS Chieşd - d
Etapa a V-a: 7 - 2 Inter Cizer - a
Etapa a VI-a: 1 - 0 Gloria Bobota - a
Etapa a VII-a: 6 - 2 Benfica Ileanda - d
Etapa a VIII-a: 3 - 2 Barcău Nuşfalău - a
Etapa a IX-a: 6 - 4 Cetatea Almaşu - d
Etapa a X-a: 7 - 0 Silvania Cehu Silv. - a
Etapa a XI-a: 6 - 1 Venus Măerişte - d
Vizualizari: 975
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Nume:
nicu - 16.01.2012 - 10:08
:))
Nume:
A - 13.01.2012 - 19:26
Sa-mi bag pula in cel ce a scris aceasta pagina nu se batea nimeni de la Jibou cu pumnu in piept ca nu ne le va sta nimeni in cale.Vai de pula voastra....
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








