Connect with us

ALTE SPORTURI

Echipa de cadeţi de la CSS Zalău a cucerit bronzul la Naţionalele de lupte libere!


Sportivii de Clubul Sportiv Școlar Zalău a reușit să mai aducă un rezultat important unității sportive care șlefuiește talente pentru marea performanță. Cu ambiție și multă dăruire din partea profesorului Gheorghe Panc, secția de lupte libere revine tot mai des în atenția iubitorilor de sport datorită performanțelor obținute cu multă sudoare de copiii dornici de a face mare  performanță


Sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu” din Zalău a fost la finalul săptămanii trecute gazda etapei finale a Campionatului Naţional la lupte libere, greco-romane şi feminine pe echipe la categoria de vârstă cadeţi. La startul fiecărui stil s-au calificat câte 8 echipe, dar din păcate, la lupte libere, stil la care judeţul Sălaj a fost reprezentat de Clubul Sportiv Şcolar Zalău, s-au prezentat în final doar cinci cluburi.

Spre satisfacţia prof. Gheorghe Panc, echipa clubului gazdă a reuşit să se claseze la finalul întrecerii pe treapta a III-a a podiumului şi să câştige medaliile de bronz.

“Echipa şi înscrierea în Campionatul Naţional pe echipe a fost ambiţia mea. Mi-am dorit mult să pot face această echipă, în primul rând pentru a avea cei mici, care vin din spate, la ce aspira. …şi, bineînţeles pentru copiii implicaţi în echipă. Aşa cum am spus şi înainte de finală, avem o echipă tânără, doar 4 din ei fiind cadeţi. Restul sunt în ultimul an de copii 1, adică juniori 3. Rezultatul mă mulţumeşte, dar cu puţină atenţie şi cu o mai bună mobilizare în categoriile de sus a echipei puteam fi vicecampioni naţionali”, a declarat prof. Gheorghe Panc pentru Sportul Sălăjean.

Prima treaptă a podiumului de premiere a revenit echipei din Odorheiul Secuiesc, iar pe treapta a doua a podiumului s-au clasat, la egalitate de puncte reprezentantele Clujului şi Oneştiului. Tot la egalitate de puncte s-au aflat şi echipele din Zalău, respectiv Mureş, astfel că şi pe treapta a III-a a  podiumului de premiere s-au regăsit tot două echipe.

Lotul echipei CSS Zalău la etapa finală a Campionatului Naţional a avut următoarea componenţă: Ionuţ Albu (cat. 42 kg),  Alin Trif (cat. 46 kg), Gabriel Cheregi (cat. 50 kg), Flaviu Sârcă (cat. 54 kg), Sergiu Pop (cat. 58 kg), Dan Iepure (cat. 63 kg), Răzvan Bojan şi Cristian Trif, (cat. 69 kg), George Orţan (cat. 76 kg), Vasile Moldovan şi Simion Pop (cat. 85 kg) şi Marius Pop (cat. 100 kg). Antrenorii secţiei de lupte libere a CSS Zalău sunt: Gheorghe Panc, Ioan Pantea şi Ioan Călian.

174 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI