Caută articole
Filtrează articole
05.01.2012 - 08:14
A zecea victoria, pentru CS Phoenix!
Iată că, şimleuanii au ajuns la 10 victorii, din 11 meciuri, în actualul campionat al Diviziei de Volei A2 Vest, nouă fiind consecutive ! A fost o victorie uşoară, previzibilă, mai ales că ai noştri câştigaseră şi la Arad, în partida din turul campionatului (scor 3-2). De fapt, arădenii au anticipat acest deznodământ al partidei, pentru că formaţia lor a avut doar şase jucători înscrişi pe foaia de arbitraj, fără rezerve. De aceea, misiunea gazdelor n-a fost prea grea, câştigând în 52 de minute, în faţa unui public entuziast, cu o galerie activă de toboşari. Totuşi, jocul n-a avut un nivel tehnico-tactic ridicat. Au existat 19 servicii greşite, din care opt la noi (Kis, cu patru) şi 11 la ei (Matica, cu cinci), precum şi atacuri şi blocaje ratate. Cu toate acestea, la gazde, coordonatorul Harlişca (din preluările lui Boroeanu şi Puşcaş) şi-a pus în valoare coechipierii în mai multe rânduri. La oaspeţi, ridicătorul Petru Pop l-a "servit" bine pe ex-şimleuanul Marius Mascovits, în ambele linii, dar n-a fost suficient... Felicitări şimleuanilor, pentru consolidarea locului al II-lea în clasament!
Partida a început într-o evidentă superioritate a localnicilor, care, de la scorul de 4-1 au ajuns la 9-1, în timp ce servea Pop, iar în linia întâi acţionau: Kis, Ivan şi Silaghi. În continuare, elevii antrenorilor Abraham şi Oniga şi-au menţinut avantajul de opt puncte (14-6, 17-9), adjudecându-şi setul întâi cu scorul de 25-18, prin atacul lui Puşcaş. Actul al doilea a fost clar dominat de sălăjeni, mai ales, la început şi la sfârşit. Mai întâi, cu Harlişca la serviciu şi cu Puşcaş, Pop şi Kis la fileu, ei au dus scorul la 7-0 (!), având, apoi, un avantaj de opt-nouă puncte: 15-6, 17-9. Pe urmă, de la 20-14, gazdele au relizat o serie de cinci puncte, pe serviciul lui Ivan şi finalizările lui Silaghi, Harlişca şi Pantea, aflaţi la plasă. Astfel, şimleuanii s-au impus categoric cu scorul de 25-14, prin atacul lui Pantea.
Oaspeţii au avut un început promiţător în setul trei, când conduceau cu 2-0, 3-1 şi 4-3. De la acest 3-4, pe ai noştri, primul T.O. tehnic i-a găsit cu un plus de patru puncte (8-4), prin cele cinci reuşite realizate pe serviciul lui Pop şi prestaţiile din linia întâi ale lui Kis, Ivan şi Ardelean. Localnicii şi-au menţinut dominarea (12-7, 18-12), iar de la scorul de 21-17, au avut patru reuşite pe serviciul lui Pantea, câştigând cu scorul de 25-17, prin atacul în plasă al arădeanului Radu Lopătaru. Sâmbătă, 21 ianuarie 2012, şimleuanii vor juca, în deplasare, cu echipa LPS CSS BIHORUL din Oradea.
În etapa a XI-a a Diviziei A2 Vest s-au înregistrat următoarele rezultate:
Avântul Tg. Mureş - LPS Oradea 0 - 3 (-13, -13,-7)
Rm. Vâlcea - UMF Cluj 3 - 2 (23, 21, -17, -18, 11)
CNE Dej - CSM Câmpia Turzii 3 - 0 (22, 11, 21)
CS Phoenix - CS ProVolei Arad 3 - 0 (18, 14, 17)
Etapa a XII-a din Divizia A2 Vest, se va disputa sâmbătă, 21 ianuarie, după programul:
LPS CSS Oradea - Phoenix Simleu Silvaniei
CS ProVolei Arad - CNE Dej
CSM Câmpia Turzii - CNMB Râmnicu Vâlcea
CS Chimszed UMF Cluj - Avântul Târgu Mures
Vizualizari: 487
| Printeaza | ![]() |
Trimite pe messenger |
Clasamente
| 1 | Corona 2010 Brasov | 52 |
| 2 | Olimpia Satu Mare | 49 |
| 3 | Universitatea II Cluj | 40 |
| 4 | Unirea Tarlungeni | 38 |
| 5 | Unirea Floresti | 35 |
| 6 | FCM Avantul Reghin | 35 |
| 7 | SESO Campia Turzii | 34 |
| 8 | Unirea Ungheni | 34 |
| 9 | FC ZALĂU | 33 |
| 10 | Sanatatea Cluj-Napoca | 29 |
| 11 | CFR II Cluj | 26 |
| 12 | Unirea Dej | 26 |
| 13 | Vointa Livezile | 23 |
| 14 | CS Zlatna | 17 |
| 15 | FCM II Targu Mures | 15 |
| 16 | Gloria II Bistrita | 13 |
Vremea (Meteo)
Curs Valutar
Newsletter








