Connect with us

CUPELE EUROPENE

Tiberiu Marc – preşedinte de onoare HC Zalău: “Rezultatul din tur ne dă şanse indiscutabile de calificare”


Conducătorul formaţiei sălăjene s-a declarat foarte mulţumit de rezultatul din Austria, dar şi de faptul că în acel joc au avut ocazia să joace şi jucătoarele care au evoluat mai puţin în acest sezon


HC Zalău s-a impus fără probleme în partida tur cu Hypo Viena, scor 30 – 22, iar de rezultatul obţinut de gruparea de sub Meseş în Austria s-a declarat mulţumit şi preşedintele de onoare Tiberiu Marc. Acesta s-a declarat încântat şi de faptul că la meciul tur au jucat şi jucătoarele care au evoluat mai puţin în acest sezon.

“Rezultatul din tur este foarte bun, având în vedere că Hypo Viena este o echipă cu un palmares impresionant. O victorie în deplasare este importantă şi din punct de vedere al palmaresului şi din punct de vedere al meciului retur şi al şanselor de calificare. Îmbucurător este faptul că au avut ocazia să joace şi jucătoarele care au evoluat mai puţin în campionat şi care de data aceasta au  făcut-o într-un meci internaţional, cu miză.  Unele dintre ele au debutat într-o competiţie europeană şi cred că este foarte bine pentru moralul lor şi pentru dorinţa de a creşte şi a deveni titulare”, ne-a declarat Tiberiu Marc.

În condiţiile în care are un avantaj de opt goluri, meciul retur de sâmbătă devine o simplă formalitate pentru HC Zalău care în proporţie de 99% este calificată în grupele Cupei EHF.

“Ca şi o concluzie, rezultatul din tur este unul care ne dă şanse indiscutabile pentru retur şi pentru calificarea în grupă. Ştiam Hypo din altă perioadă, când avea un lot foarte valoros, cu jucătoare din stăinătate. Se pare că Hypo trece printr-o perioadă de schimbare. Fără a diminua din meritele echipei noastre, mă aşteptam la altceva de la echipa din Viena”, a mai spus preşedintele Tiberiu Marc.

 

loading...
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ultimele articole




 

 

 

 

More in CUPELE EUROPENE