Connect with us

Fără categorie

Murray își pregătește revenirea

Anul 2017 a fost unul de coșmar pentru mai mulți jucători foarte importanți din circuitul ATP, Andy Muray, Novak Djokovic, Stan Wawrinka și Kei Nishikori, care au fost nevoiți să pună capăt sezonului prematur din cauza accidentărilor. Djokovic a avut o problemă la cot și a anunțat după Wimbledon că nu mai joacă în acest an, Wawrinka s-a operat la genunchi și a devenit indisponibil de la finalul lunii iulie, în vreme ce Nishikori a declarat forfait la jumătatea lunii august din cauza unei accidentări la încheietura mâinii.

Andy Murray, US Open 2012” (CC BY-ND 2.0) by Marianne Bevis

La rândul său, Murray s-a plâns de o durere la șold în timpul turneului de la Wimbledon, problemă care l-a împidicat să joace la cel mai înalt nivel al său, fiind învins în sferturile competiției de la Londra de Sam Querrey. Scoțianul a încercat să urmeze un program foarte strict de recuperare pentru a putea juca la ultimul turneu de Grand Slam al anului,US Open, însă a pierdut în cele din urmă bătălia cu timpul, astfel că a trebuit să tragă cortina peste acest sezon.

Cu siguranță, tenismenul britanic a avut cel mai mult de suferit de pe urma problemei la șold, întrucât nu a mai putut să-și apere poziția de lider mondial pe care o ocupa de la finalul lui 2016. În momentul de față, Murray ocupă locul 16 in clasamentul ATP, ceea ce înseamnă că va avea un tablou de concurs foarte greu la primul turneu major de anul viitor, Australian Open, astfel că ponturile pe tenis în ceea ce îl privește vor fi o adevărată provocare pentru specialiști.

IMG_6418” (CC BY-ND 2.0) by Marianne Bevis

 

Până la turneul de la Melbourne, care va începe la jumătatea lunii ianuarie, Murray se pregătește intens pentru a fi apt sută la sută de joc în momentul în care va ajunge în Australia. Jucătorul în vârstă de 30 de ani s-a bucurat zilele trecute de două partide de tenis, una la simplu și alta la dublu, în cadrul unui eveniment caritabil care a avut loc la Glasgow.

În meciul de simplu, primul pe care l-a jucat după eliminarea de la Wimbledon, Murray l-a întâlnit pe unul dintre cei mai mari rivali ai săi, Roger Federer, în fața căruia a pierdut cu 6-3, 3-6, 10-6. Întâlnirea cu elvețianul poate avea beneficii pe termen lung pentru britanic, întrucât veteranul în vârstă de 36 de ani a trăit o experiență similară anul trecut, când a fost nevoit la rândul său să pună capăt sezonului mai devreme din cauza unei operații la genunchi.

Când unii specialiști nu-l vedeau capabil să mai revină la un nivel înalt, Federer le-a închis gura câștigând șase titluri în acest an, dintre care două trofee de Mare Șlem.

Murray poate folosi exemplul lui Federer ca pe o redescoperire de sine, însă nu se grăbește să dea un verdict în ceea ce îl privește.

Britanicul rămâne însă optimist, declarând în acest sens: „Când mă voi întoarce pe teren, poate că nu voi fi imediat în cea mai bună formă, dar nu mă gândesc că nu o voi găsi.”

Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fără categorie