Connect with us

ALTE SPORTURI

Campionatul Naţional de Oină în sală de la Zalău, un real succes. GALERIE FOTO


Competiţia desfăşurată la finele săptămânii trecute în sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu” a propus un număr de nouă echipe participante, un număr record în ceea ce priveşte un Campionat Naţional de Oină în sală, fiind prezenţi 120 de sportivi şi antrenori


Sportul naţional a ajuns şi la Zalău, şi nu oarecum, ci chiar Campionatul Naţional de junioare II şi III. Oraşul de la poalele Meseşului a fost gazda competiţiei desfăşurate pe parcursul a două zile, iar nouă echipe s-au luptat pentru supremaţie. Întrecerea organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sălaj Plus şi Policlinica Salvosan Ciobanca, cu sprijinul Primăriei Municipiului Zalău, Şcolii Gimnaziale Nr.1 Dragu şi colaboratorilor media a întrunit un număr de 9 echipe, la eveniment fiind participanţi 120 de sportivi şi antrenori.

Festivitatea de deschidere a Campionatului Naţional de Oină în sală a avut loc sâmbătă, de la ora 14.00, în sala de sport a Liceului Sportiv “Avram Iancu” din Zalău. Prezenţi la festivitatea de deschidere au fost partenerii, colaboratorii şi reprezentanţii Federaţiei Române de Oină. După încheierea ceremoniei de deschidere, au urmat jocurile. Să menţionăm faptul că la Liceul Pedagogic “Gheorghe Şincai” din Zalău au fost asigurate masa şi cazarea pe timpul desfăşurării competiţiei.

Meciurile de oină s-au desfăşurat atât sâmbătă după-masă, cât şi duminică dimineaţa. Cele 9 echipe înscrise, adică CS Dacia Mioveni (jud. Argeş), CS Progresul Băileşti (Dolj), CS Spicu Horia (Constanţa), CS Univest Arad (Arad), CS Dinamic Coruia (Maramureş), CS Cleopatra Constanţa (Constanţa), CS Politehnica Cluj (Cluj), CS Siretul Bacău (Bacău) şi CS Tisa Sighet (Maramureş/Sălaj), au reprezentat un număr record pentru o ediţie de Campionat Naţional în sală, rezervat junioarele II şi III. De asemenea, după terminarea primelor jocuri de sâmbătă, a avut loc şi o cină festivă, iar artişti de la Clubul Copiilor Şimleu Silvaniei au întreţinut atmosfera.

Să spunem că deşi s-a desfăşurat la Zalău, judeţul Sălaj nu a avut nicio echipă la Campionatul Naţional, însă echipa CS Tisa Sighet a fost alcătuită din jucătoare de la şcolile din Dragu şi Buciumi. Echipa junioarelor III a fost alcătuită din jucătoare de la ambele şcoli, în timp ce echipa junioarelor II a fost formată în întregime din jucătoare de la Şcoala Gimnazială Nr.1 Dragu.

După disputarea tuturor partidelor din cadrul Campionatului Naţional de Oină în sală, CS Dacia Mioveni a fost marea câştigătoare la junioare III, în timp ce Progresul Băileşti a ocupat locul secund, podiumul fiind completat de CS Spicu Horia. La junioare II, Progresul Băileşti a ocupat primul loc, urmată în clasament de Dacia Mioveni, podiumul fiind completat de Dinamic Coruia. Să spunem că la junioare II, CS Tisa Sighet, formaţia alcătuită din elevele Şcolii Gimnaziale Nr.1 Dragu a ocupat locul 4.

“Competiţia a fost un adevărat regal oinistic, întrunind un număr record de echipe. Ţin să felicit sportivele care indirect au reprezentat judeţul Sălaj, fiind legitimate la CS Tisa Sighet şi care au obţinut un onorant loc IV la junioare II. Mulţumesc Federaţiei Române de Oină pentru încrederea acordată, tuturor persoanelor inimoase şi instituţiilor implicate în organizarea acestei competiţii. Pentru noi a fost o onoare să fim gazda acestui eveniment sportiv şi sperăm ca în viitor să avem şi alte astfel de competiţii, poate chiar şi un campionat naţional de seniori”, a declarat la final Cosmin Ardelean, reprezentant al Federaţiei Române de Oină.


Clasament junioare III:

  • C.S. Dacia Mioveni 2012 – judeţul Argeş
  • C.S. Progresul Băileşti- judeţul Dolj
  • C.S. Spicu Horia- judeţul Constanţa
  • C.S. Univest Arad- judeţul Arad
  • C.S. Dinamic Coruia- judeţul Maramureş
  • C.S. Cleopatra Constanţa-judeţul Constanţa
  • C.S. Politehnica Cluj- judeţul Cluj
  • C.S. Siretul Bacău- judeţul Bacău
  • C.S. Tisa Sighet-judeţul Maramureş/ Sălaj

Clasament junioare II:

  • C.S. Progresul Băileşti- judeţul Dolj
  • C.S. Dacia Mioveni 2012 – judeţul Arges
  • C.S. Dinamic Coruia- judeţul Maramureş
  • C.S. Tisa Sighet-judeţul Maramureş/ Sălaj
  • C.S. Spicu Horia- judeţul Constanţa
  • C.S. Siretul Bacău- judeţul Bacău
  • C.S. Cleopatra Constanţa-judeţul Constanţa
  • C.S. Univest Arad- judeţul Arad
  • C.S. Politehnica Cluj- judeţul Cluj

 

 

 

230 Vizualizari
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in ALTE SPORTURI