Connect with us

BOX

Kovacs Csaba a fost unul dintre remarcaţi

Ajunsă la cea de-a 38-a ediţie în acest an, Cupa Meseşul s-a desfăşurat într-un cadru mai restrâns, asta din pricina lucrărilor de modernizare a Săli Sporturilor. Acest impediment nu i-a împiedicat pe cei care se ocupă de secţia de box să nu invite cluburi renumite din ţară. Au participat sportivi de la CSS 2 Baia Mare, CSM Baia Mare, CS Crişul Oradea, Ghimanstrong Oradea, CFR Iaşi, CSM Cluj, Progim Gheorgheni şi Torpedo Zărneşti. De data aceasta nu au mai fost prezenţi sportivi de la clubul maghiar  MAV Szolnok, care an de an erau prezenţi la poalele Meseşului şi care dădeau un aer internaţional acestui turneu. Pe lângă sportivi consacraţi la această competiţie s-au evidenţiat şi sportivi mai tineri care promit multe pentru viitor. Sorin Tout, Ovidiu Băican, Cosmin Moldovan, Marius Bot dar şi câţiva sportivi de la Ioan Popa. Pugilişti Raul Pop, Răzvan Calota, Kovacs Csaba şi Cătălin Holhoş au obţinut locul I la categoriile la care au boxat. 

 

Evdenţiatul maestrului Ioan Dragoş a fost Kovacs Csaba care practică acest sport de mai puţin de un an şi are rezultate din ce în ce mai bune.

 

Şi fetele s-au descurcat bine la această ediţie a Cupei Meseşul. Anca Sălăjean, Mihaela Păuşan, Cosmina Fărcaş, Diana Chiş, Gabriela Pintea şi Flavia Iacob pregătite de Ioan Popa, au reprezentat cu cinste clubul zălăuan la cea de-a 38-a ediţie a Cupei Meseşul.

 

“A fost o competiţie reuşită, sportivii s-au prezentat bine. Chiar dacă s-a desfăşurat în sala de antrenament, competiţia a decurs bine. Am fi dorit să avem parte şi de spectatori dar nu s-a putut, locul a fost unul foarte restrâns. Tocmai de aceea nu am nici mediatizat aşa de mult această competiţie. Pentru fiecare sporiv a fost o şansă să vadă la ce nivel se situează. Cu această competiţie am încheiat anul 2011 şi aşteptăm festivitatea de premiere a sportivilor” ,a încheiat maestrul Ioan Dragoş.

160 Vizualizari
Loading...
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in BOX